Europo, venim!

Imaginea realității

• Istoria audiovizualului din Bacău (II)

Televiziunea este unul dintre acele fenomene de creație colectivă care analizează cotidianul și se implică activ nu doar în expunerea fenomenelor, în explicarea lor, dar, de cele mai multe ori este chiar catalizatorul rezolvării unor probleme de care depinde însuși nivelul de civilizație al națiunii. În cazul nostru, nivelul de civilizație al orașului european Bacău.
Cea mai fascinantă jucărie media inventată pînă acum exercită o influență majoră asupra soluțiilor adoptate de comunitate pentru o viață mai bună, mai curată, mai cinstită. Televiziunea condensează în mod miraculos, în dreptunghiul de sticlă, imaginea realității, dar și speranțele, visele, opțiunile și deciziile oamenilor. Vorbim despre oamenii vii, care văd, aud, miros și, în funcție de ceea ce simt, reacționează. Se mișcă, iubesc, rîd, plîng, urăsc. Dincolo de asta, le este sete sau foame, iubesc sau sînt indiferenți, doresc, sau sînt mulțumiți de ceea ce au.
Reacțiile noastre sînt determinate de simțuri și de ceea ce cuprinde subconștientul fiecăruia, populat cu informații, educație, cultură. Dar informația înseamnă putere și nimic nu poate fi mai captivant decît spectacolul vieții reale, fără fard, adus în casele noastre. În timp, pe ecrane, băcăuanii au văzut cu ochii lor un primar bruscînd cameramanul care l-a surprins urinîndu-se pe zidul gării după votcile de seara, sau pe un altul, amenințînd o funcționară cu depilarea pubiană. Accidente și inundații. Persoane importante dîndu-se-n stambă. Viața, așa cum e. Corupția, incompetența, minciuna, mica ciupeală a celor în care băcăuanii au investit toată încrederea, sînt imagini care ne-au tulburat și ne-au făcut mai circumspecți, dacă nu chiar sceptici față de oamenii pe care i-am ales în fruntea orașului în ultimii șaisprezece ani. Da, e vorba aici și de mica perversiune umană a privitului prin gaura cheii și a ascultatului de după ușă. E greu să-ți înfrîngi curiozitatea de a afla ce și cum a fost ieri sau cum va fi mîine, chiar dacă știi că nu-i frumos să tragi cu urechea. Și în asta constă mirajul dreptunghiului de sticlă. El este gaura cheii prin care vezi adevărul. Fiecare post de televiziune, fie el și local, are în primul rînd o funcție culturală, dar este și expresia adevărului, a libertății de exprimare, a transparenței și a democrației menite să ne apropie de Europa.
De aceea, investitorii în televiziune sînt niște eroi romantici. Puțini în Bacău, în pofida puterii economice care plasează urbea noastră între cele mai importante din Moldova. Dan Reichbuch, Codruța Turcu, Ovidiu Budeanu, Dan Francisc, Dobrin Dăncuță, Doru Sechelariu sînt cei care au riscat mizînd pe nebunia de a face televiziune în Bacău. Ei au trăit satisfacția unică de a descoperi valori umane nebănuite, să constate că oameni a căror calitate inițială e doar cunoașterea limbii române, nici prea frumoși, nici prea deștepți la prima vedere, pot să învețe repede să deceleze esențe, pot deveni analiști de profundis ai realității, pot să pună în evidență cauze și motive care determină acțiuni cu valoare exemplară pentru comunitate. Cei cu bani și-au dorit această aventură nu doar pentru gloria personală, dar au dat o șansă de afirmare celor care, prin talentul și abnegația lor, i-au făcut cunoscuți în comunitatea băcăuană, fie și numai pentru moment. Și, mai ales, i-au obișnuit pe concetățeni cu valorile universale ale comunicării.
Dincolo de speratele cifre cu multe zerouri din conturi, investitorii au descoperit cu surprindere că însușirile esențiale ale jocului de-a televiziunea sînt etica, seriozitatea și bunul simț, dar și că profitul acestei întreprinderi este incalculabil, pentru că el nu se cuantifică imediat, ci completează subconștient, insesizabil, parcursul unei perioade de viață trăită la maximă intensitate.
Edificarea unei televiziuni într-un spațiu limitat, cunoscut, familiar, este similară cu a spune în fața alor tăi poezia pe care ai învățat-o la grădiniță. Îți trebuie curaj, motivație și determinare. Cei care s-au aflat măcar odată în fața ochiului de sticlă al camerei de luat vederi au simțit asta pe șira spinării, sub forma broboanelor de sudoare. Educatoarea e departe, și trebuie să te descurci tu singur. Emoțiile sînt copleșitoare. Știi versurile pe de rost, mai greu e să le sincronizezi cu gesturile, să fii credibil și semnificativ. Oricît de talentat ai fi, trebuie să ai și puțin noroc pentru ca expresia feței și mișcarea să corespundă perfect cu ceea ce vrei să exprimi, dacă e prima oară cînd o faci. Trebuie să gîndești. Gîndirea nu doare. E singura activitate umană care nu provoacă febră musculară. Pe lîngă asta, ai nevoie și de puțină nebunie. Exact atît cît să-ți sclipească în ochi luminița aceea de speranță care face din tine un învingător. Adică un tip care-și convinge semenii că visurile lor pot deveni realitate.
Tentația de a transmite, de a comunica, provine dintr-un prea-plin de sentimente pe care le-ai acumulat în timp. Din dragoste de oameni, pe care-i dorești mai fericiți. Cum pot fi ei mai fericiți? Avînd: mîncare, locuință, informație, distracție.
Nopțile albe pe care le petrec patronii calculînd salariile și întreținerea, care nu se potrivesc niciodată cu veniturile din publicitate, cisternele de adrenalină acumulate la ora șapte și trei minute, cînd genericul de la ȘTIRI întîrzie să apară pe ecran, telefoanele de la primar și de la prefect, care le reproșează că reporterii lor nu văd decît gropi și gunoaie, toate acestea nu sînt decît motive care-i fac să lupte pentru ca televiziunea lor să fie cea mai adevărată, cea mai vizionată, cea mai curtată de VIP-urile locale, cea mai asaltată de feedbak-ul mesajelor de la cetățeni. Dar, cel mai important, ei au fost conștienți că postul lor de televiziune trebuie să-l facă pe băcăuanul de rînd să simtă că, acolo sus, în vîrful antenei, e cineva care-l ascultă și-l iubește. Val MĂNESCU
nstă mirajul dr

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!