Europo, venim!

Uniți în cuget și-n nesimțire

Val MĂNESCU

Între cele omenești care ma mîhnesc pîna-n adîncul sufletului, nesimțirea se află pe primul loc. Oricine ptie că nesimțirea e o stare comportamentală umană, generată de lipsa bunului simț, tocmai de aceea se și numește nesimțire. Individul omenesc se naște nesimțit, dar în cei șapte ani de-acasă ar trebui să dobîndească, în mod normal, capacitatea de a simți ceea ce deranjează, ceea ce-i irită, îi jignește, îi disperă, îi înfurie pe ceilalți. Dacă nu e binecrescut, dacă vorbele, gesturile, comportamentul lui nu au măsura bunului simț în relațiile cu ceilalți, societatea deșteaptă îl încadrează la rubrica Nesimțit, sau la sinonimele prostcrescut, mitocam, grosolan, mojic sau grobian. Oricum i-ai spune, el se rîde și-ți trage o-njurătura de mamă, semn că e popular și simpatic.
Nesimțitul are cîteva calități care-l impun în ochii proștilor. Impertinența, nerușinarea, tupeul au efect paralizant. De cînd e lumea, obraznicul mănîncă praznicul. Lui nu-i pasă unde și cînd, cu cine și ce și cum vorbește. El nu are nevoie de răspunsuri, căci e atoateștiutor și de aceea, nu-și pune niciodată întrebări. Egoist pînă la moarte, nu-i pasă de ceilalți și de părerea lor. Ia pe oricine peste picior, batjocorește orice cu ironii de prost gust, e isteric și strident. De la mama la Dumnezeu, pentru Nesimțit nimic nu este atît de sfînt ca să merite să fie respectat. El scuipă, gîrîie, hrapchește, hohotește, se scarpină-n cap, la subțiori, în fund. Are opinii personale despre orice. Rage, nu vorbește. Nu citește cărți, le disprețuiește. Maică-sa acoperea cu ele borcanele cu murături, iar murăturile erau întotdeauna acre și sărate. Ce dracu’ să-ți placă la o carte? Cărțile sînt scrise de imbecili ca să dea de lucru fabricilor de hîrtie. E convins că hîrtia de scris e un deșeu rezultat din procesul de producție al hîrtiei igienice.
Nesimtitul are nenumărate fețe, toate enervante, nu se deosebește de semenii lui prin rasă, sex, religie, vîrstă sau culoare politica și e lipsit total de noțiunea valorii. În România, nu numai mama prostiei e mereu gravidă, ci și cea zămislitoare de nesimțiți e mereu cu burta la gură. Ba, se pare ca sînt chiar foarte numeroase mamele de nesimțiți, și asta face ca infernul cotidian să fie de la o zi la alta mai infernal. Nu cred ca e vreo ființă umană cu capul pe umeri care să-și dorească să dea ochii cu Nesimțitul.
Vine Nesimțitul, se proțăpește în fața vînzatoarei care tocmai era pe cale să-ți dea produsul solicitat și, cu o voce stentorială, zice: Ia dă-mi și mie alea două sticle de jos. Nu alea, bă, alea cu țărăncuțe. Așa, vezi? Cît face amîndouă? Două sute? Bă, da ce le mai scumpiți, fi-re-ați ai dracu’, de parc-aș face banul cu ciocanu’! Săptămîna trecută era la jumătate! Scoate șomoiogul rufos de parale din salopetă, te-mpinge ca să-și poata lua monedele scăpate pe jos, plătește și pleacă, lasîndu-te cu gura căscată.
Vine Vadim și-i spune în direct nașului Radu Moraru că e mizerabil, iar acesta se face că nu aude și continuă să-l pupe în fund. La o altă televiziune, intervine telefonic Domnul Președinte Băsescu și, în loc să-i spună moderatorului Mihai Gâdea „Măi animalule!” – cum ar fi făcut Domnul Președinte Iliescu -, îl clasează delicat drept „ignorant”. Ignorantul nu încearcă să riposteze.
Pe trotuarul sclipind de curățenie, în fața celui mai grozav hotel din urbe, femeia cu multe fuste colorate care merge în fața ta, aruncă pe jos coaja bananei pe care tocmai a înfulecat-o cu plescăituri. La nici un metru de ea, e un coș galben pentru gunoi. Se-nfoaie în tine spiritul comunitar și strigi după femeie: Doamnă, doamnă! Baradaglina se întoarce agale, scobindu-se cu arătătorul între dinții de metal. Are pe deget un ghiul mare care marcheaza locul pînă unde-l poate băga în gură fără să se axfixieze. Da, boiarule, hai să-ț gîcească Nacela, că-s mama gîcitoarilor din România și-ț spun trecutu, șî ci-ț cadi la pat la drum di sară! Hai băftosuli, frumosuli, cî-ț dau norocu-n cărți șî ți dizleg di farmici!… Îi arăți coșul de gunoi și te-astepți sa înțeleagă mesajul. O vezi că se-apleacă, dar nu ca să pună coaja, ci ca să-și ridice fustele-n cap, dezvăluindu-ți priveliștea șuncilor ei intime, în același timp cu un torent de înjurături expresive.
Vine Becali și spune că e sfîntul idol al tinerilor, că face el ordine în patria lui, că așa cămăși poartă numai el în România, țară al cărei președinte va fi. Nu-l interesează Kafka, dacă nu e fotbalist ceh, și nici dacă „fortuit” înseamnă „forțat” sau „întîmplător”.
Omul Nesimțit crede cu toată ființa că i se cuvine orice, că totul e proprietatea lui. Are casa lui personala, afacerea lui personală, ceasul lui personal, orașul lui personal cu trotuarul lui personal. Trece Nesimțitul pe trecerea lui personală de pietoni în merțanul argintiu, decapotabil, cu maneaua data la maxim, spulberînd trecătorii. Îl oprește polițistul și nesimțitul îi sare la beregată: Tot milițieni ați rămas, bă, opriți mașinile cum vi se scoală, ca să vă umpleți teșchereaua! N-ai văzut că fugeau ca tîmpiții pe zebră fix cînd treceam eu? Ce permis să-ți dau, nu-i la mine, ce eu umblu cu hîrțoage la mine, cum umblați voi cu procesu’-verbal după voi? Cum adică tulbur liniștea publică? Ce, n-am voie s-ascult muzică la mine-n mașina mea personală? Zi-i, domnu’, vrei șpagă?
În tren, pe stradă, oho, pe stadioane, dupa ghișee, la restaurant, în ziare și la televiziuni, în parlament, la firmele private și, mai ales, la cele de stat, dai din ce în ce mai des peste Omul Nesimțit multiplicat în nenumarate exemplare. Vulcanele de noroaie și dejecții morale pe care le dezlănțuie, minciuna sfruntată, bălăcăreala și bîrfa de mahala, fac din Omul Nesimțit principalul actor al bășcăliei naționale din România. Poporul român dorește cu ardoare să intre cît mai repede în Europa. re politica și e l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!