Europo, venim!

Un spectacol european

Val MĂNESCU

Duminica trecută,Teatrul băcăuan a oferit în premieră viitorilor spectatori europeni de Bacău versiunea pentru scenă a piesei „Logodnicul din ciorap” de Viorel Savin. O trupă redutabilă de actori (Florin Zăncescu, Doina Iacob, Nina Ionescu, Luiza Sarivan, Corina Goranda, Dana Olariu, Nela Zare, Ion Goranda, sub direcția de scenă a lui Gheorghe Balint și în costumele concepute de Cristina Ciobanu) se străduiește să credibilizeze un text care are la bază o situație conflictuală greu de imaginat, orișicît de cretini ar fi birocrații noștri, generată de o încurcătură la oficiul stării civile. Pe un text precar, încărcat de contradicții de logică, trupa băcăuană face dovada unui talent incontestabil, găsind ritmul și măsura pentru ca reprezentația să capete o notă de trecere.
Pe scurt, Bărbatul I depune la primărie actele de căsătorie în numele Bărbatului II care, din motive confuze, nu se prezintă nici la momentul fatal al semnării acordului nupțial. Amenințat să se procopsească fără voie cu o nevastă pe care nici n-o cunoaște, Bărbatul I o ia la sănătoasa, urmărit de familia miresei cu reputația mototolită. În goana lui, găsește scăpare chiar în camera de hotel unde-l așteptau trei… filateliste. Și, să vezi drăcie!, chiar pe el îl așteptau, dar cît mai avem pînă să ne dăm seama că arheologul e chiar Il Fugitivo! Transpirat ca la ora de sport, el se ascunde de furia familiei dezonorate, ba în baie, ba în bucătărie, ba sub masă. De o mie de ori năvălește în cameră hoarda nemăritatei, sub conducerea babei Teo – excelentă prestația Despinei Prisăcaru -, gata-gata să-l depisteze pe cavalerul fugar.
Enigma bizarului titlu al piesei se limpezește cînd Bărbatul I e obligat să se deghizeze în manechin, trăgîndu-și un ciorap de damă pe cap. Rîzi de mori. Și, cînd conflictul se explică pentru toți eroii
(n-a fost decît fandacsia, mon cher!) o dragoste la prima vedere se naște nebunește pe loc, fata bătrînă își găsește perechea și, într-o exuberantă fericire biblică, asistăm cu toții la reeditarea nunții din Cana Galileii. (Aplauze ritmate).
Ca să rîdă publicul, replicile mustesc de un comic ușurel de limbaj, folosit cu abilitate. Autorul dorește astfel să evidențieze gradul precar de cultură al eroilor piesei și-i face pe spectatori să se simtă extrem de deștepți. Personajul Doamnei Harja (adevărata doamnă Harja era, acu’ vreo treizeci de ani, funcționară la Primăria din Slănic Moldova. Cu ea, directorul Viorel Savin se ciondănea necontenit pe seama bugetului Casei de cultură.) are de spus replici de genul „Cu ce vă putem folosi?” sau „Mă ia cu gheață!” Canavaua pe care se țes evenimentele e impregnată cu filozofeală și ponticele de limbaj. Un personaj înțelege din imperativul „evită!” că e…vită. MamaTeo e într-o relație bizară de rudenie cu Minodora, care-i este în același timp cumnată și viitoare mamă pentru Jeni, fiica fratelui său (!).
Personajele sunt schematice, liniare și, implicit previzibile. Spre deosebire de textul originar din integrala saviniană, în spectacolul regizat de Geo Balint nu există nici un erou negativ. Toți sunt oameni de omenie și au cele mai bune intenții. În compensare, ca să crească spectatorilor nivelul de adrenalină, sunt păstrate în reprezentație replici care mai de care mai geniale, rod al propriilor meditații ale autorului, combinate cu o vastă experiență de viață, la rîndul ei pigmentată cu profunde lecturi suplimentare. Rămînem cu gura căscată aflînd că „putem deveni răi în situații confuze”, că „omul rău se depistează singur”, că „adevărul, atunci cînd se manifestă e înăbușit”, că „omul nu are altă esență decît cea pe care și-o dă el însuși în fiecare moment” și că „bărbații, numai cînd sunt departe, sunt viteji”. (Aplauze timide).
Ciudățeniile se succed pe toată durata tramei, alcătuind o intrigă încărcată de confuzii. Numai în hotelul lui Savin se închiriază clienților camere în curs de renovare, fără paturi, numai acolo ziariștii intră pe geam și amenință cu pistolul, doar acolo care cum intră în bucătăria camerei de hotel (sic!), spală vasele, șterge linoleumul, freacă butonii dulapului. Doar în acest hotel o tocă din blană de vulpe poate fi confundată cu o coadă de cîine. (Aplauze de complezență).
Atunci cînd îngroșările personajelor nu sunt atît de mari încît să devină penibile și să-ți fie jenă să rîzi, spectacolul e o comedie bulevardieră în care actorii Teatrului Bacovia se străduiesc, și în mare măsură reușesc, să dea sens poantelor icnite din text. Este vizibil efortul regizorului de a scoate un spectacol de rețetă dintr-un text conceput inițial drept o melodramă, care se sfîrșește cu moartea personajului principal. Autorii spectacolului aleg varianta happy-end, cu două nunți în loc de una, cu șampanie și horă, cu exuberantă veselie, cu fericire generală, întocmai cum se termină și commedia dell arte și teatrul popular Iancu Jianu de la Asău sau Jocul Caprei de la Corbasca. Și spectacolul de teatru de bîlci cu Mărioara și Vasilache are același deznodămînt și, sperăm, și aderarea patriei noastre în Europa. (Aplauze de final).

Viorel Savin știe că spectatorul băcăuan e stresat de apropiata intrare a României în Europa, preocupat de fluctuațiile Bursei, de scumpiri, de dosariadă și de cine va fi șeful spionilor români, de aceea le propune o comedioară previzibilă și schematică, cu un conflict subțire, cu accente parodice căutate, cu poante simple, pe înțelesul oricui. El știe că spectatorul băcăuan vine la teatru să se destindă și nu trebuie obosit cu filozofia complicată a conflictelor de idei. (Așa, așa, bravo!)
Citez, pour la bonne bouche, două replici rupte din context: Bărbatul I: „Ce situație!… E o neînțelegere! Nimic altceva decît o încurcătură!…”
Dora: „Ce circ penibil!!! Comedia mi se pare idioată. Vă complaceți?”
Mi-a plăcut mult ultima replică din textul dramatic:
„Intru în întuneric. Și totuși…cîtă…lumină!”
ileii. (Aplauze ritmate).
Ca să rîdă publicul, replicile mustesc de un com

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!