Europo, venim!

Administrator

AOLEU!

VAL Mănescu

Vă promit c-o să-nțelegeți repede ce mi-a venit să consacru aproape 4.500 de semne grafice cuvîntului AOLEU!
Mai întîi, pentru că exclamația respectivă e proprie românilor și definitorie pentru felul nostru de a fi. E o interjecție cu caracter complex. Ea exprimă în același timp mirarea, neputința, spaima și durerea. Cînd cel mai rău lucru care s-ar fi putut întîmpla, s-a-ntîmplat, cînd catastrofa s-a produs, cînd nu mai e nimic de făcut, românul zice aoleu!, se chircește și, după ce se satură de bocit, chipurile, cade pe gînduri, străduindu-se să găsească o soluție care să-l scoată din belea.
Apoi, pentru că spaniolii zic ai!, ungurii zic ioi (joj!), în Anglia și America nenorocirea e marcată cu wow! sau auch!, arabii strigă ach!, la nemți e oivei!, iar francezii se vaită scurt: aď! Numai noi avem nevoie de trei silabe pentru o interjecție. Înseamnă și asta ceva. E a naibii de lungă disperarea că necazurile vin pe capul nostru unul după altul. Că nu se mai termină spaima de ziua de mîine. Că e nesfîrșită mirarea că încă trăim. Că nu ne prinde liniștea niciodată, ocupați să ne plîngem neputința.

Aoleu, ce-am fost și, poate, ce-am ajuns! Ce de miere și ce de lapte or să mai curgă pe autostrăzile României!
Aoleu, mai sînt fix optzeci de zile și gata, sîntem europeni! Dar, aoleu, 32 de miliarde de euro va primi țara noastră de la Uniunea Europeană! Dacă vom avea proiecte viabile. Vai de capul nostru, ce-o să ne facem cu atîta amar de bănet ?
Aoleu, iar e Guță la interviu! Iar e Gigi pe ecran!
Aoleu, iar se-nchide podul de la Șerbănești, și iar or să ocolească autobuzele douăj’ de kilometri!
Aoleu, Bulă e între cei mai grozavi 100 de români!
Aoleu, iar plînge Președintele cu două lacrimi, de regret, ca să vadă evreii ce milos e poporul român, și iar dă cu mucii-n fasole de-i face pe golanii, pe animalele, pe găozarii de jurnaliști să se plimbe spontan la zidul Cotrocenilor!
Aoleu, la Strehaia se mărită Pamela de doisprezece ani cu Dorinel de treisprezece ani, după tradiția gitană!
Aoleu, Coreea comunistă dă cu bombardeaua atomică, și nici Putin, nici Bush nu-l pot opri pe Kim cel Mic să-și arate mușchii!
Aoleu, ce de incompatibili s-au ales pe la primării!
Aoleu, domnul prefect de Bacău e dur și zice că nu va face compromisuri !
Aoleu, cinci asasini a tocmit mafia rusească ca s-o omoare bine pe ziarista Anna Politkovskaia din Moscova!
Aoleu, ce viață după aderare pentru unii! În pușcăriile românești vor fi amenajate orgasmoniere dotate cu prezervative pentru infractorii proaspăt căsătoriți!
Aoleu, Bodu vinde cîteva gări din patrimoniul cefereului! Ca să avem de ce ne cruci!
Aoleu, s-a dublat în cinșpe ani numărul românilor care au afecțiuni la bibilică! Ce mai la deal? La vale!
Aoleu, au fost eliberați vameșii prinși că au luat mită înaintea Raportului de integrare! Gardienii le-au cerut scuze pentru deranj și le vor da înapoi atît banii confiscați, cît și cauțiunea de cîte 75 de milioane. Mituiților li se pregătesc avansări și premii!
Aoleu, ăi de lucrați, nu vă pensionați ! În 2007 salariul mediu va fi de 1.200 de lei noi. Dar buzunarele vor fi la fel de goale, că doar nici prețurile n-or fi așa proaste să stea pe loc!
Aoleu, ce protest dansant au tras cadrele medicale în fața Guvernului! Ca și la demonstrațiile profesorilor, Guvenul s-a cutremurat nițel, apoi și-a revenit.
Aoleu, da’ ce ziceți de asta?! Stolojan a rămas fără de partid! Cum zapam aseară pe telecomandă ca tot românul neastîmpărat care nu mai are răbdare să se vadă odată naibii în Europa, s-a nimerit ca, pe toate posturile mai de Doamne-ajută, să se producă politicieni care-și dădeau cu părerea despre recenta eliminare a lui Theodor Stolojan din partidul liberal. Ba că nu l-a dat nimeni afară, ci s-a autoexclus prin atitudinea lui permanent deconstructivă, ba că e o manevră a administrației prezidențiale care pune la cale să-și facă propria formațiune politică. Ba că e o hotărîre statutară care poate fi contestată, ba că e un ordin de-al lui Tăriceanu, executat întocmai și la timp ca să-i întărească poziția de lider. Aoleo, da’ ce de-a mai acuzații! Ce de-a mai păreri autorizate! Ce de-a mai deștepți! Supertitratul incriminat intervenea și el, telefonic, săracul, cu pledoarii pro domo, explicînd ce și cum. Cînd țara arde și baba se piaptănă, aoleu devine emblematic pentru nația din spațiul carpato-dunăreano-pontic!
Aoleu, să dăm fuga la Doamna Brilianta sau la Doamna Mercedesa, cunoscătoare de cele mai puternice ritualuri de magie albă ce rezolvă orice problemă, vindecă viciul beției, scoate argintul viu, dezleagă cununii! Aoleu, să profităm c-au venit și-n orașul nostru! Să ne notăm mobilele lor! Să apelăm cu încredere la Doamnele specialiste pentru succes în afaceri, sănătate, plante și leacuri, farmece, dragoste, carieră și spor în casă!
Și, în continuare, aoleu, ce iarnă vine peste noi, ce facturi ne-așteaptă, Europo!ea niciodată, ocupați să ne plîngem n

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.