Europo, venim!

Marele blond

VAL Mănescu

Cu o lună și jumătate înainte de aderarea oficială la Uniunea Europeană, în România se întîmplă următoarele: un fost premier e trimis în judecată pentru luare de mită, împreună cu soția lui și cu o doamnă din Bacău, de aici, de lîngă noi. E vorba de jdemii de miliarde de lei. în capitala noastră mii de oameni locuiesc aidoma țiganilor de la Șupan – Comănești, sau de la Orbic – Buhuși, sau din Bangladesh ori Somalia, fără apă, curent electric sau canalizare.
N-am aflat nici acum ce-i cu Hayssam, informatoarea Mona Muscă urcă în sondaje, gazele s-au scumpit inexplicabil de două ori într-o săptămînă, Vîntu e în Australia, la soare, numărîndu-și miliardele noastre, o mie de chinezoaice s-au mutat în Bacău, handicapații din Șerbănești locuiesc tot în Trabant, foștii securiști fac educație, alianța D.A. conduce în continuare țara, iar Gigi plătește datoriile altora, deși nu e încă decis să accepte nominalizarea pentru premiul Nobel. Nu-i spațiu în Ziarul de Bacău și nicăieri ca să fac un compendiu al ciudățeniilor la care sîntem martori în fiecare zi. îndrăznesc să spun că, peste toate, șpaga merge super. Să trăim bine!
Deși ne crucim zilnic cu toții cînd mai aflăm cîte ceva nemaiîntîmplat, uite că încă sîntem în viață, voioși și plini de speranță. Stă să cadă podul de la Șerbănești, vine iarna, împuțita, cu frig și facturi exorbitante, ce ne pasă? Pe noi ne interesează propria noastră persoană. Sîntem cineva dacă am făcut vin, dacă am pus murături, dacă porcul e destul de gras ca să-l tăiem de Crăciun, dar, cel mai important, dacă orgoliuțul nostru mai are acoperire mîine, cînd ne admirăm în oglinda de bărbierit: mîndru mi-s, pupa-m-aș!
Așadar, nemăsurat de fudul și de obraznic, în calitate de ineluctabil posesor al pașaportului european, sînt onorat să fac unele precizări menite să-mi domolească frămîntările declanșate de dreptul la replică al lui Viorel Savin. Vreau să sublinez că, în cronicheta incriminată, n-am dorit să fiu tendențios, ci, dimpotrivă, direct. Și nu subiectivismul m-a determinat să evidențiez carențele unui spectacol care lasă loc de confuzii, ci așteptările, poate exagerate, pe care le aveam de la singurul scriitor din Bacău care, după plecarea lui George Genoiu, produce și publică texte pentru teatru. Texte care au valoare, de vreme ce se găsesc și regizori care să le însceneze. Dramaturgul Viorel Savin este mîndria băcăuanilor care țin la obîrșia lor, creatorul providențial. Pentru noi, pîrliții de provinciali, Domnia sa există numai și numai pentru ca să salveze onoarea scenică a orașului nostru și chiar a județului în care, se știe, impostura și semidoctismul nu permit geniilor neînțelese să se afirme plenar, orișicît de tenace ar încerca să-și impună capodoperele. Anvergura inspirației și talentul său au depășit demult granițele înțelegerii neofite.
Cu umilința celui care prihănește, atingînd-o, dumnezeirea unei petale, îmi permit să citez un fragment semnat de scriitor în revista „Cartea” ( pe care însuși, învingînd barierele birocratice, a scos-o la lumină pe cînd era directorul Bibliotecii Județene):
„în țara asta, puțini mai respectă ceva, în țara asta, cea mai cumplită povară este recunoștința: după ce i-ai făcut bine cît ai putut unui om, acesta nu numai că te părăsește fără pic de rușine ba, te mai și lovește, alăturîndu-se altuia, care îi poate conserva binele de tine sădit; fiecare își mînuiește obligațiile slujbei ca pe niște drepturi cu greu apucate: le pune la produs fără să-i pese de lege, de interes național”… Și, la final, aceste perle saviniene impecabile:
„Luminători ai nației: barbarii sunt la porți! Voi, mîndrilor, obosiți… strălucitori în discuții sterile iar pe metereze se află cei nepricepuți.” Am respectat cu sfințenie ortografia și sublinierile autorului.
Ni-l amintim pe bărbatul blond așa cum era dînsul la Cenaclul Artelor prin anii ’80, cînd își propunea ca în zece ani să ajungă președintele Uniunii Scriitorilor din România. Din păcate, răutatea semenilor și, cel mai trist, invidia prietenilor, l-au impiedicat să cîștige acest ambițios pariu. Tot din pricina prietenilor fățarnici, s-a simțit îndreptățit să pedepsească lumea culturală română dîndu-și demisia din funcția de secretar al filialei Bacău a U.S., pe care însuși o crease, cu eforturi mărinimoase și lipsite de interes, ca un erou dedicat binelui comunitar, ca un arhitect desăvîrșit al tarlalei literare băcăuane. âl prețuim mai ales pentru că a înțeles să se dedice binelui, în pofida răului pe care, ca un masochist sublim, îl recepționează în mod sistematic din partea semenilor. Oricît de mult împinge pe cineva înainte, mai devreme sau mai tîrziu acel cineva va ridica spada mizerabilă a nerecunoștinței asupra binefăcătorului. Mereu în luptă cu prostia, ura, egoismul și ticăloșia semenilor, maestrul Savin iese întotdeauna învingător, așa cum, în piesele lui, binele învinge răul. Dezgustat de lumea asta, de ingratitudinea celor cărora le-a dedicat viața, în ultimii ani își savurează victoriile în singurătate, pe domeniul de la Luncani sau dincolo de Ocean. E limpede pentru oricine că scriitorul, romantic în speranțele sale, e pur și simplu scîrbit de interpretările aiuristice pe care contemporanii le dau bunelor, onestelor și dezinteresatelor intenții ale Domniei Sale.
Excelent analist al ticăloasei firi omenești, Viorel Savin știe, apriori, că talentu-i va fi biciut cu răutăți și nedrepte aprecieri imediat ce va ieși pe poartă. Dar, ca un Crist neînțeles, cinstit și bun – pînă la sacrificiu – față de semeni, Viorel Savin e gata să-și pună gîtul sub ghilotina știrbă a criticilor săi, fie și numai pentru a le dovedi cît de mici, ignoranți și orbi sînt ei, în încercarea imbecilă de a-l marginaliza pe generosul constructor de caractere și instituții, pe dramaturgul local și, totodată, național. De la El știm că în pomul fără roade nu dă nimeni cu parul. Să vă fie rușine vouă, nenorociți frustrați și pătimași care aveți nerușinarea să întinați nemuritoarele valori ale spiritului românesc și nu știți a prețui iubirea pe care ne-o poartă Domnul Savin!
Europo, fă ce vei vrea cu noi! Lasă-ne-n Șupan, în Ferentari sau în Orbic, sau ia-ne naibii în Montparnasse. Orice-ai hotărî, noi știm că Domnul Dramaturg Savin va face liniște pe scenele bătrînului continent., pîrliții de provinciali, Domnia sa există numai și numai

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!