EUROPO, VENIM!

De ce n-am să uit ziua de vineri 22

Val MĂNESCU

Scriu aceste rînduri pentru că azi, vineri, 22 decembrie, se împlinesc 17 ani de cînd:
1.- am văzut, în partea de vest a Bacăului, cel mai mare și mai strălucitor curcubeu din viața mea și am plîns, deși eram băiat mare;
2.- la ora 11 și zece minute, fără nici o noimă (pentru că la ora aceea nu trebuia să fie emisie) am deschis televizorul și, după un timp, i-am văzut pe Dinescu și pe Caramitru lansînd apeluri la luptă contra dictaturii;
3.- deși Ceaușescu era încă președintele țării și aparatul său opresiv era în perfectă stare de funcționare, revolta pe care am resimțit-o la auzul veștii că s-a tras în românii de la Timișoara m-a convins că merită să risc orice pentru ca dictatura minciunii și a umilinței să înceteze;
4.- la ora prînzului am văzut pe geamul bibliotecii Casei de Cultură un grup de cîteva zeci de oameni în fața comitetului județean P.C.R., agitînd drapele tricolore și strigînd ceva nedeslușit;
5.- Cristi Munteanu, artist amator, agent de turism pe atunci, actualmente patron, a spart un geam la ușa încuiată a Casei de Cultură, solicitînd o stație de amplificare pentru ca protestele băcăuanilor să se facă auzite;
6.- în Bacău se auzea, din ce în ce mai tare, „Deșteaptă-te, române!” și asta mă făcea să mă simt cineva, adică important, generos, deștept, responsabil, curajos, invincibil, și tot așa, adică român;
7.- piața din centrul orașului s-a umplut pînă la refuz cu muncitori de la Șuruburi, de la Robinete Industriale, de la Avioane și de peste tot;
8.- am intrat, împreună cu Geo Popa, Mircea Olindaru, Gheorghe Neagu, Dan Ciofu, Vasile Păun, Gelu Cociorvă, Viorel Pârvuțoiu, Emil Șerban, Doru Sechelariu, Neculai Mișca, Adrian Munteanu, Gheorghe Lupu, Viorel Iancu, Sorin Măgureanu, Sevastian Manea, Ionel Chivoiu, Octavian Barabaș, Constantin Avram, Vasile Trifan și încă mulți alții, în înfricoșătorul sediu al P.C.R. Bacău și milițienii de la intrare s-au făcut nevăzuți;
9.- cu toții am avut impresia că am preluat conducerea orașului și a județului și, într-un entuziasm aproape de surescitare, greu de controlat, i-am evacuat pe activiști și am purces să ne organizăm;
10.- am cuvîntat la microfonul din balcon, am plîns, ne-am închinat, am făcut apel la calm și la bun simț, ne-am ars carnetele de partid, am sfîșiat stemele de pe drapele și portretele „tovarășului”, toate astea fără să ne gîndim vreo clipă că suntem ridicoli, sub zîmbetele probabile ale securiștilor care vegheau de pe margine revoluția noastră;
11.- o imensă bucurie a plutit și peste Bacău atunci cînd elicopterul și-a luat zborul de pe comitetul central, cu tot cu dictatori: revoluția a învins, Dumnezeu este român, armata e cu noi, de Crăciun ne-am luat porția de libertate, ole, ole, ole, dictatorul nu mai e;
12.- era cald afară, dar am înghețat de spaimă spre seară, cînd, cam în același timp cu canonadele din Piața Palatului din București, au început și la noi să circule zvonurile: apa otrăvită, tancurile de amoniac de la combinatul chimic au sărit în aer, fabrica de pîine atacată, teroriști dinspre Focșani, lunetiști pe hotelul Decebal, explozibil în casele conspirative ale securiștilor. Cu toate acestea, am rămas „să apărăm cuceririle fragedei revoluții”;
13.- am fost convins că schimbarea va pune punct epocii de întuneric și ipocrizie în care trăisem pînă atunci și am jurat să-mi iau viața de la zero, în adevăr și demnitate.

Nu mă întrebați de ce mi-au ieșit tocmai 13 motive care m-au determinat să rememorez istoria acelei zile. Or mai fi și altele, dar am preferat să mă opresc aici. A trecut atîta timp de atunci și memoria mă poate înșela. Deja sînt sigur că am omis numele cîtorva dintre oamenii de bună credință care s-au identificat, atunci, în decembrie 1989, cu revoluția din Bacău. Le cer iertare. Sînt sigur că vor înțelege cît de greu este să nu fii confuz, cînd, de la an la an, au apărut „martori” noi ai evenimentelor, oameni pe care, în acele zile, nu i-a văzut nimeni sau care au avut roluri de figurație, dar care s-au erijat în deținătorii adevărului absolut, uzurpînd o realitate pe care au creat-o cei care au avut primii curajul nebunesc de a prelua puterea acum 17 ani.
N-am să spun, ca un înțelept antipatic, că tineretul ar trebui să știe, să învețe ceva din trecutul în care noi am greșit. Dimpotrivă, am să spun că noile generații trebuie să învețe ceea ce au de făcut pentru propriul lor viitor.

volta pe care am resimțit-o la auzul veștii că s-a tras în românii de la Timișoara m-a convins că me

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!