EUROPO, VENIM!

Marea migrație

• Camus: „Libertatea este dreptul de a nu minți”

Pe la vremea prînzului, cînd vom deschide ochii, în prima zi a anului 2007, ne vom trezi în Europa. După cincizeci de ani de somnambulism istoric, îndemnul „Deșteaptă-te, romîne!” din imnul nostru drag își găsește, în sfîrșit, împlinirea.
Din perspectivă istorică Aderarea este, de fapt, Marea Migrație. Emigrăm, cu tot cu țară, înapoi, în Europa, acolo de unde am plecat cîndva, urmîndu-i pe cei peste două milioane de români care populează deja, activ, bătrînul continent. Emigrăm cu tot cu ghetourile de colorați, cu satele noastre cu case din chirpici, fără curent electric și cu closetele în lanul de păpușoi. Ducem cu noi drumurile desfundate, ulițele cu glod și gropile din asfalt. în căruțele trase de vaci costelive pornim cu săracii noștri bătrîni și cu cerșetorii din intersecții.
Flutură peste tot stegulețele albastre cu douăsprezece steluțe aurii, în semn de prietenie și de speranță. în mare viteză, trec pe lîngă poporul migrator băieții deștepți, senatorii și deputații noștri, securiștii în limuzine și marii hoți naționali cu jepurile lor bengoase. Iar într-un faeton de gală ne fac semne de salut chiar primii bărbați politici din top, cei mai iubiți dintre pămînteni: domnul Băsescu, domnul Becali și domnul Vadim. Și ei, tot de-ai noștri, români, brava lor! Cu toate relele și cu toate bunele noastre, cu eroii și lașii noștri, cu bucuriile și cu supărările noastre, cu mîndria și umilința noastră, așa cum sîntem, spargem granițele și sîntem liberi s-o pornim spre Occident.
Bocceluțele noastre tricolore sînt pline de amintiri: sinuciderea lui Decebal, vitejiile marelui Ștefan, capul lui Mihai Viteazul, Voronețul, Miorița plîngăcioasă, nebunia lui Eminescu, păsările lui Brîncuși, ocupația rusă, frigul și întunericul epocii de aur și cîte-or mai fi fost pe capul bietului popor de oameni români.
România este o taină populată de o națiune a extremelor. între vocația tragicului și cea a derizoriului, țara asta nu se uimește nici de naștere, nici de înmormîntare, nici de diamantele din noroi, nici de mirosul de balegă. O țară care are și Rege și Președinte, și domni și țopîrlani. Ceva normal, dacă admitem definiția spațiului mioritic ca o alternanță nesfîrșită de vale-deal-vale-deal. O țară a rîsu’-plînsului, a zarvei și a tăcerii generale. Dar, o țară liberă.
Poate ne-ajută Europa să lăsăm în urmă lamentația națională. Poate vom fi în stare să ne-arătăm energiile și „să trăim bine”, să înălțăm „prin noi înșine”, „o țară frumoasă ca soarele de pe cer”, în care să troneze într-adevăr „dreptatea și adevărul”, poate „vom fi ce-am fost și mai mult decît atît” și poate „continuăm împreună”, căci „fiecare contează”.
Am folosit sloganuri electorale binecunoscute ale partidelor aflate mereu în sfadă. Unite într-o frază, ele își pierd conotația strict ideologică și, indiferent de poziția pe eșichierul mereu schimbător al politicii, sintetizează idealul devenirii naționale. Marea migrațiune a României spre Europa este cea mai serioasă provocare pe care neamul românesc o are de înfruntat. Un alt început. Poate cel bun. Luni dimineața e schimbarea destinului. Să ne trezim, să ne spălăm pe dinți, să ne dezmeticim, să ne îmbrăcăm frumos și să ne urcăm în căruțe, în trenuri, în mașini, pe biciclete, fiecare cu ce are, să pornim spre Europa. Să luăm cu noi ce-avem mai bun, ca într-o lungă călătorie.
Și, poate – dacă nu mă calcă vreo căruță cu mers de accelerat spre Vestul civilizat – , nu uit să pun și eu pe mașină, alături de drapelul Europei, tricolorul romînesc. Că doar trei culori cunosc pe lume! (Val MĂNESCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!