Sportivul Eusebiu Diaconu ar putea deveni joi, 28 decembrie, „cetățean de onoare” al municipiului Bacău. Pe odinea de zi a ultimei ședințe ordinare de Consiliul Local din acest an este inclus și proiectul de hotărîrea care îl vizează pe cunoscutul luptător. în luna octombrie a acestui an, Sport Club Municipal Bacău, unde este afiliat sportivul, la „Secția lupte greco-romane”, a înaintat Consiliului Local Bacău o adresă prin care solicita să se acorde acest titlul lui Eusebiu Diaconu. El a adunat pînă acum peste 20 de medalii în competițiile internaționale și peste 30 de medialii în cele interne. în palmaresul lui Eusebiu Diaconu se numără medalii de bronz la Campionatele Europene de Juniori – 2000 și 2001, vicecampion mondial de juniori – 2000 și 2001, medalie de bronz la Campionatul Mondial de Seniori – 2003, locul patru la Jocurile OIimpice de Vară de la Atena – 2004, medalie de argint la Campionatul European de seniori – 2005 și bronz la Mondialele din același an. (Claudiu TĂNĂSESCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.