Evenimente mari cu oameni mici

Vasile PRUTEANU

Faină țară România asta a noastră! Aici nu te plictisești niciodată. N-ai timp. N-apucă să se stingă un scandal, că imediat încolțește altul. în general, la nivel înalt. Circulă o sumedenie de poncife despre „sistemul ticăloșit” și despre comportamentul plebeu al președintelui nostru de azi. Asistăm zilnic la certuri și contre între partenerii Alianței „D.A.”, inflamate periculos de un președinte-jucător neastîmpărat și lesne lansator de suspiciuni și invective. Premierul este atacat violent de prezident și obligat să dea replici dure oricăror ingerințe în treburile guvernului. Primul ministru propune pe Adrian Cioroianu la Externe, în locul demisionarului Răzvan Mihai Ungureanu, dar Traian Băsescu se face că plouă. Călin Popescu Tăriceanu hotărăște amînarea alegerilor pentru Parlamentul European, Traian Băsescu dă năvală la guvern și se alege cu arătarea ieșirii din Palatul Victoria. Președintele acuză grupuri de influență pe lîngă guvern, cu „băieți deștepți” protejați, iar presa îi arată cu degetul pe fratele domnului Băsescu și pe Theodor Stolojan, marele protejat prezidențial. Oamenii se uită cu îngrijorare spre Alianța „D.A.”, întrebîndu-se oare spre ce ne mai împinge și ce ne mai așteaptă? Ei simt că sînt victime fie ale unei nebunii politice, fie ale unei fatalități insesizabile și vrăjmașe. Pentru că aleșii noștri sînt urmăriți de nostalgiile comuniste în modul de a conduce țara: tiranic sau autoritar. Așa s-a ajuns ca nimeni să nu mai creadă în trăinicia opțiunilor lui electorale.

Oamenii se simt înșelați în aspirațiile lor; în loc de bunăstare – amărăciune; în loc de satisfacții – dezamăgiri; în loc de progres material – taxe, impozite și TVA-uri. O nesiguranță distrugătoare de nervi și suspiciunea tuturor față de gîndul și fapta tuturor ne bîntuie insomniile și ne frîng speranțele. Ceea ce se pierde iremediabil în raport cu clasa politică este ÂNCREDEREA. Cui și de ce s-o mai acorzi, cînd toți aleșii – indiferent de partid – sînt o apă și-un pămînt?! Viața noastră cotidiană s-a umplut peste măsură cu evenimente capabile să ne spulbere încrederea în politicieni pînă în cutele ei cele mai adînci. în spatele perorațiilor, adesea aberante, se vede cu ochiul liber că stau ascunse interese nu numai privind puterea și imaginea, ci mai degrabă cele materiale și financiare. Fiindcă întregul sistem politic, economic și social este zdrențuit de corupție.
încăpută pe mîini profane, politica românească a devenit o bîtă cu care se sparg capetele aliaților sau adversarilor. Asistăm zilnic la certuri între președinte și premier, între guvernanți și opoziție, fără ca cineva să-și pună problema interesului național ca realitate, nu ca propagandă găunoasă. Sub dispute vitriolante viermuiesc, însă, uriașe interese personale, mascate între manierele unor ipocrizii cînd surîzătoare, cînd de-a dreptul grosolane și vulgare. Toate disputele publice televizate sau difuzate prin presă valorifică din plin metehnele combatanților; educația precară, lipsa unei minime diplomații, totul eșuînd adesea în mahalagisme și acuzații injurioase. Dacă președintele și premierul nu se pot înghiți, îi privește. Pot să-și dea șuturi în fund, pumni în nas, capete în gură, treaba lor. însă, cînd se prezintă publicului, diplomația și minimum de decență sînt absolut necesare. Vrînd-nevrînd, ei fac istorie. Și ne doare să vedem că aceasta e una a evenimentelor mari și a unor oameni mici.

Ținînd-o tot așa, am sentimentul că vor deveni eroii nimicului, ai unei lumi dezorientate și ai unei țări tutelată de sacul cu bani și de un josnic pragmatism.
Nu numai președintele și premierul interacționează în societatea românească. Presa și televiziunea ne propun zilnic „vedete” politice precum Vadim Tudor, Gigi Becali, Mircea Geoană, Dan Voiculescu și alți zeci de nevrotici. Orice dialog cu aceștia devine o aventură riscantă, datorită excesului multiplu pe care-l întruchipează: excesul vocilor sonore, excesul gesticulației, al opiniilor otrăvitoare, al insultelor voalate și al injuriilor conținute. Cînd nu-i unul, e altul, fiecare cu pretenția că deține adevărul absolut, cu ajutorul căruia va „mîntui neamul românesc”. ânțelesul actual al vechiului slogan legionar al acestei „mîntuiri” nu este unul de vindecare, de iertare (precum cel din conceptul creștin), ci unul de terminare, de lichidare.
De-acum putem fi liniștiți. Am confecționat o nouă victorie a „luptei de clasă” autohtone, cu patetisme, dar fără iluzii. Pe de o parte „poporul mioritic” supus, blînd, stupefiat, pe de alta „poporul lor”, al celor aleși. Guvernarea începută sub bune auspicii se consumă în panică și scandaluri. E un interval de perplexitate, derulat cu jigniri și reproșuri, cărora li se adaugă decepția unei populații ce aștepta cu totul altceva de la niște aleși ce se dovedesc nevrednici de încrederea noastră. arată cu degetul pe fratele domnului Băsescu și pe Theodor

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!