Cu capetele acoperite, evreii s-au adunat la sinagoga din centrul Bacăului, pentru a începe seria rugăciunilor specifice perioadei Rosh Hashanah. Sau „Capul Anului”, în traducerea ebraică. Pentru ei, zilele de sîmbătă și duminică au înseamnat 1 Tishrei și 2 Tishrei, în anul 5767. Adică, începutul unei perioade de 10 zile de sărbătoare. Aproape patru ore sîmbătă, și vreo două duminică, evreii băcăuani s-au rugat pentru iertarea faptelor rele din trecut și s-au obligat să se schimbe în bine în anul nou care abia începe. Evident, nu înainte de a scoate sulurile sfinte, ce păstrează Tora, cartea din care se citesc rugăciune iudaice. Două suluri mari, învelite în catifea roșie, păstrate cu multă grijă. Rugăciunile din cele două zile sînt în mare parte dedicate recunoașterii lui Dumnezeu ca rege si judecator asupra evreilor, pentru că numai cu această recunoaștere pot începe căința. „Evreii își petrec majoritatea timpului în sinagogă, unde se roagă timp de două zile. De fapt, înseamnă o singură zi, foarte lungă, de 48 de ore”, aveam să aflăm de la Mugur Popa, evreu băcăuan, care a trăit aproape 23 de ani în Israel.
Pentru cei cîteva zeci de evrei din Bacău prezenți la rugăciunile de la sinagogă, sărbătoarea din aceste zile nu se mai simte așa cum era acum cîteva zeci de ani. „Nu e ceva tradițional ca la Paști sau la Purim. Toată lumea vine la sinagogă, se roagă, apoi pleacă acasă. Nu se mai face nimic special, așa cum se făcea în urmă cu 40-50 de ani. Sînt evrei puțin la Bacău, marea majoritate bătrîni”, a explicat Vigdar Hari, președintele Comunității Evreiești din Bacău.
Evreii băcăuani care au trăit în Israel, acolo unde se mai păstrează și tradițiile gastronomice legate de aceste zile, își amintesc de pregătirile care se fac și de ce cuprind acestea. „Pe masa de Rosh Hashanah vom găsi mîncăruri tradiționale, ca de exemplul Challah. O pîine rotundă sfințită, simbolizînd o coroană care amintește de împărăția lui Dumnezeu. Challah semnifică, de asemenea, ciclul vieții prin care putem spera la viață fără de moarte. Cîteodată, această pîine se coace cu anumite defecte în partea superioară pentru a se recunoaște că numai Dumnezeu decide cine se suie pe scara vieții”, ne-a declarat Mugur Popa. Sărbătoarea ebraică a acestor zile va avea parte și de momente foarte sobre. „Lunea viitoare, seara, va fi ajunul de Ion Kipur. Atunci se postește 24 de ore”, a precizat președintele Vigdar Hari. (Constantin GHERASIM)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.