Executor judecătoresc acuzat de abuz

Administrator

Dănuț Croitoru, un locuitor din Comănești, îl acuză pe executorul judecătoresc Sorin Prisecariu că a făcut abuz de funcția sa și i-a vîndut ilegal apartamentul. El recunoaște că, inițial, acțiunea executorului era îndreptățită, dar pe parcurs au intervenit modificări, în sensul că datoria pentru care era executat fusese achitată în proporție de 70 la sută. Cu toate acestea, locuința a fost vîndută, iar familia fratelui său, care locuia în apartamentul vîndut, a rămas pe drumuri. Spusele lui Croitoru sînt confirmate și de reprezentanții Asociației de proprietari. Mai mult, ei spun că au înștiințat executorul în două rînduri să suspende execuția, întrucît proprietarul își achita datoria. Executorul judecătoresc spune însă că el nu a primit decît o singură înștiințare de la Asociația de proprietari și că a respectat legea.

Povestea lui Dănuț Croitoru începe cu mult timp în urmă, pe vremea cînd el era chelner într-un restaurant din Brașov, iar fratele său, Ion, a rămas în Comănești. Cum cîștiga bine, iar Ion părea fără noroc, Dănuț a strîns bani și i-a cumpărat fratelui său un apartament în Comănești. Poziție bună, aproape în centru, la stradă, chit că era la etajul IV. Dar cum părea că banii se scurg printre degetele lui Ion ca apa printre pietre, Dănuț s-a gîndit să cumpere apartamentul pe numele lui, nu pe al fratelui. Acesta s-a mutat în apartament, s-a și însurat, a făcut și doi copii, dar serviciu, ioc! Așa că și datoriile la întreținere s-au acumulat amețitor și, în 2002, au ajuns la 81 de milioane de lei. Culmea norocului a fost că în urma unui memoriu făcut la Guvern, autoritățile i-au aprobat un ajutor de urgență de exact valoarea datoriilor la asociația de proprietari, și Ion, cu soția și cei doi copii, a scăpat atunci de evacuare. Dar nu s-a învățat minte nicicum, și datoriile la asociație iar au început să se acumuleze. Așa că, în 2004, avea de plată 44 de milioane de lei. „Nu lucra nici unul dintre ei și nu au avut bani să plătească întreținerea niciodată. în 2004, cei de la Asociație l-au dat în judecată pentru recuperarea debitului și au obținut hotărîre judecătorească de executare silită. Cînd am văzut așa, mi-am lăsat baltă și serviciul și am plecat în Italia, ca să cîștig mai bine, să-mi ajut fratele”, ne-a povestit Dănuț Croitoru.

Bani trimiși din Italia pentru plata datoriilor la întreținere

Om muncitor, Croitoru și-a găsit slujbă în Italia și s-a pus pe muncă de ocnaș, pentru a cîștiga cît mai mult. Cu cît era cîștigul mai mare, cu atît sumele de bani trimise în țară ar fi acoperit mai devreme datoria la întreținere. Prima tranșă de bani, substanțială, a fost cea din luna iulie a anului trecut, cînd la Asociația de Proprietari „Trotuș” au fost achitate 28 de milioane de lei. Atunci a fost și prima înștiințare pe care au trimis-o cei de la Asociația de proprietari către executorul judecătoresc, Sorin Prisecariu, cel care fusese însărcinat cu ducerea la îndeplinire a hotărîrii judecătorești de executare silită a datornicului. „Am trimis înștiințarea de suspendare a executării pentru 30 de zile, așa cum spune legea, și am atașat și o copie după chitanța de 28 de milioane de lei plătită de proprietar. Am trimis înștiințarea la executor prin mama domnului Croitoru, pentru că ea venise și plătise și avea tot interesul să sisteze executarea”, ne-a spus Tamara Godeanu, administratorul Asociației de locatari „Trotuș”. Tot femeia mai spune, și ne arată și chitanțele, că pe 13 septembrie, mama lui Dănuț Croitoru a mai achitat o tranșă din datorie de 10 milioane de lei.

Executorul s-a făcut că nu aude

Mai erau șase milioane de lei din datoria de 44 de milioane și ce se mai adunase în lunile de cînd Dănuț plecase în Italia, dar grosul fusese achitat și, cel puțin logic, ar fi fost ca și pericolul evacuării să se fi îndepărtat. „Am înștiințat executorul despre această nouă plată și am cerut din nou suspendarea executării pe alte 30 de zile. Pe 23 septembrie m-a sunat domnul Prisecariu și mi-a cerut să-i spun cît mai are de plată Croitoru la noi. Eu i-am spus că datoria la zi era de 21 de milioane de lei. Domnul executor mi-a spus că, oricum, îi va scoate la licitație apartamentul pentru că mai avea datorii și la Mobifon și voia să le cumuleze pe toate și să-i vîndă casa. Eu l-am avertizat că, în ceea ce privește asociația, el beneficiază de suspendare de 30 de zile, dar, se pare că n-a ținut cont de asta și
l-a vîndut. Ce mă deranjează este că, deși a spus că domnul Croitoru mai are datorii și către alții, în publicația de vînzare, executorul a trecut doar debitul către noi, și a trecut suma totală 44 de milioane de lei, de parcă între timp acesta nu mai plătise nimic”, ne-a mai relatat Tamara Godeanu. Și administratorul asociației și proprietarul spun că cea de-a doua înștiințare a fost trimisă la executor tot prin mama lui Dănuț Croitoru, care i-ar fi predat-o secretarei lui Prisecariu.

Executorul spune că totul este legal

Executorul judecătoresc Sorin Prisecariu spune că totul a fost legal și că el habar nu are de cea de-a doua înștiințare trimisă de Asociația de proprietari. Cînd am primit-o pe prima, a venit mama sa și i-am pus viza pe înștiințare. Dar de o a doua înștiințare eu nu știu nimic. așa că i-am scos apartamentul la licitație, pentru că mai avea datorii și la Mobifon și există o hotărîre judecătorească de executare și pentru acest debit. De la Mobifon am adresa 658/2004, prin care mi se cere să continui executarea tuturor bunurilor mobile și imobile a proprietarului. Cum alte bunuri nu avea, iar el era plecat din țară, i-am scos la vînzare apartamentul. Este o contestație la executare pe rolul instanțelor din Moinești, și dacă judecătorii vor constata că executarea silită nu a fost corectă, o vor anula. Dar eu nu știu nimic despre cea de-a doua înștiințare”, ne-a spus Prisecariu.
Atunci, Dănuț Croitoru n-a mai răbdat și a intervenit în discuție, adresîndu-i-se direct secretarei executorului; „Mai puteți să dormiți doamnă, cînd știți că din cauza dumneavoastră au rămas doi copii pe drumuri, că nu mai recunoașteți acum că ați primit înștiințarea de la mama?”, i-a spus Croitoru femeii, care s-a înroșit brusc și a bîiguit ceva de genul că „Ce?!… Eu…. Da, pot să…..ăăă.. da…să trăiesc, eu nu știu despre nici o înștiințare”, a spus femeia, aproape să izbucnească în plîns. Prisecariu i-a luat apărarea angajatei sale și ne-a spus că înștiințarea ar fi trebuit să ajungă la el, nu la secretara sa. Cei care vor decide cît de corectă a fost această executare sînt judecătorii. Aceștia se vor pronunța dacă vor menține sau vor anula executarea și vor reda copiilor casa. Pentru că, între timp, Dănuț Croitoru a rămas și cu cei doi nepoți pe cap. „Fratele meu cu soția lui au plecat în Spania, la muncă”, ne-a declarat, cu capul în pămînt, Dănuț Croitoru, ajuns peste noapte și părintele celor doi copii. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.