Sorin Cezar Prisecariu, executorul judecătoresc acuzat de abuz în serviciu de un locuitor din Comănești, mai are și alte „belele” în justiție. Pe numele lui a fost începută urmărirea penală într-un alt dosar, tot pentru abuz în funcție. „Pe numele lui Sorin Cezar Prisecariu a fost începută urmărirea penală pentru abuz în funcție, conform articolului 246 Cod penal, pe 19 ianuarie 2006, de către procurorii de la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Moinești. Fapta lui constă în aceea că în caliatea sa de executor judecătoresc a blocat conturile SC Cimedrin din Comănești, la 4 octombrie 2005, fără a avea hotărîre judecătorească de încuviințate a executării silite din partea instanței de judecată”, ne-a declarat Oana Schmidt Hăineală, prim procuror la Parchetul de pe lîngă Tribunalul Bacău. Societatea Cimedrin a intrat în faliment pe 24 noiembrie 2005 și, apoi, în lichidare judiciară.
Mai multe lămuriri am aflat de la lichidatorul judiciar al societății Cimedrin, firma Expert din Bacău. „A făcut executare silită la societatea Cimedrin, cu două zile înainte ca să obțină o hotărîre judecătorească în acest sens. Din cîte știu eu de la administratorul de drept al societății Cimedrin, această executare a fost anulată de instanță. în schimb, în același dosar, domnul executor a mai făcut o altă executare silită, chiar în ziua în care s-a declarat falimentul firmei Cimedrin. în timp ce patronii societății așteptau la instanță pronunțarea judecătorilor, el s-a dus la firmă, a făcut un proces verbal de sechestru cu ridicare și a luat nouă bunuri de patrimoniu, utilaje și aparate, pe care le-a predat în custodie unuia dintre creditorii Cimedrin, firma Metra. Din cauza asta, eu sînt nevoit acum să mă judec în instanță cu Metra, cea căruia i-a dat în custodie bunurile pe care le-a executat Sorin Prisecariu, pentru că aceasta refuză să ni le predea, susținînd că le deține în urma unei acțiuni de sechestrare”, ne-a spus Barbu Toader, reprezentantul firmei Expert, firmă desemnată de judecătorul sindic drept lichidator judiciar în dosarul societății Cimedrin.
încîlceli judiciare produse de executorul judecătoresc
Reprezentanții firmei Expert spun că acțiunea executorului judecătoresc în dosarul societății Cimedrin a provocat foarte multe neajunsuri, în primul rînd din punct de vedere al statutului juridic al bunurilor care ar trebui vîndute și, apoi, sumele obținute să fie împărțite creditorilor. Legile românești în materie spun că, în cazul în care a fost declarat falimentul unei societăți, nimeni, nici un creditor, indiferent cît de mari ar fi sumele pe care le are de recuperat de la societatea în cauză, nu o mai poate executa silit. O firmă intrată în faliment este administrată de un administrator judiciar, care ia toate hotărîrile în privința unei reorganizări a societății sau, în cazul în care nu se mai poate acest lucru, cere creditorilor și judecătorului sindic să aprobe intrarea în lichidare. Apoi, el scoate la vînzare, prin licitație publică, patrimoniul societății și banii obținuți îi împarte creditorilor, după anumite criterii. în cazul de mai sus, prin acțiunea de executare silită efectuată chiar în ziua în care la Tribunal se pronunța decizia de intrare în faliment a firmei Cimedrin, o parte dintre bunurile de patrimoniu ale acesteia au fost predate firmei Metra, în custodie. Această societate are de recuperat bani de la firma intrată în faliment și nu are nici un interes să le predea lichidatorului, pentru că suma care i s-ar cuveni ar fi mult mai mică.
Am încercat să-l contactăm pe executorul judecătoresc, în cursul după amiezii de ieri. La birou, ne-a răspuns faxul, iar la telefonul mobil am vorbit cu o femeie, care ne-a cerut să revenim peste zece minute. De atunci, n-a mai răspuns nimeni la telefon. Nici de la conducerea Camerei Executorilor Judecătorești n-am putut obține prea multe lămuriri în privința eventualelor sancțiuni pe care ar urma să le primească Sorin Cezar Prisecariu. „Noi nu am fost înștiințați de începerea urmăririi penale împotriva lui Sorin Prisecariu, așa că nu mă pot ponunța. Cît despre eventualele sancțiuni, trebuie să vă spun că acestea nu pot fi luate de Camera Bacău, atribuțiile revenind forului nostru superior”, ne-a spus Eugen Bindileu, președintele Camerei Executorilor Judecătorești Bacău. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.