Exegeza biblică

Pîinea lui Dumnezeu

*Minunea înmulțirii pîinilor * Misa divină * Pîinea euharistică * „Eu sînt pîinea vieții” – (Ioan 6, 48)

Sfînta Evanghelie ce se citește la Sfînta Liturghie din duminica a VIII-a după Rusalii istorisește una dintre marile minuni săvîrșite de Mântuitorul Hristos, și anume – o minune asupra naturii. într-o zi, după ce Iisus a învățat mulțimile de oameni ce-L înconjurau, vindecîndu-le bolnavii, dincolo de Marea Tiberiadei (Ioan 6, 1), spre seară Sfinții Apostoli L-au rugat să poruncească mulțimii să plece ca să-și caute de mîncare. Lui Iisus i-a fost, însă, milă să-i lase pe oameni flămînzi și, atunci, le-a dat poruncă ucenicilor să le dea ei să mănînce. Cînd ei i-au spus că n-au decît cinci pîini și doi pești, iar oamenii sînt ca la cinci mii, afară de femei și de copii, a poruncit mulțimii să se așeze pe iarbă, iar ucenicilor să aducă cele cinci pîini și cei doi pești, pe care El, binecuvîntîndu-le, le-a poruncit să le împartă oamenilor. Ele s-au înmulțit în așa fel că le-a ajuns tuturor. Au mai și rămas 12 coșuri cu firimituri.
Să observăm că a fost o altă minune realizată din milă față de oameni. Așa cum fuseseră și vindecările bolnavilor din timpul zilei (Matei 14 – 21). O milă adîncă L-a cuprins pe Iisus văzînd pe toți acești oameni care alergaseră după El. „Mila Domnului pentru mulțime – a meditat Sfîntul Ioan Gură de Aur (^407) – este pricina vindecărilor săvîrșite atunci. Milă adîncă și covîrșitoare” (Omilii la Matei).
într-adevăr, unde ar fi găsit atîția oameni mîncare pentru toți, la apropierea nopții? Ei rămăseseră, însă, aici, lîngă El, cu grija mîntuirii lor. Aveau siguranța că Iisus va avea grijă și de hrana lor. Puternică speranță!
Care este, oare, semnificația mai adîncă a acestei minuni? Să ne gîndim, mai întîi, la elementele prin care Iisus a transmis puterea Sa dumnezeiască. La nunta din Cana Galileii „a prefăcut apa în vin” – prima minune a Sa (Ioan 2, 9 – 11). Orbului din naștere, Iisus i-a uns ochii cu tină, l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului, „deci s-a dus și s-a spălat și a venit văzînd” (Ioan 9, 7 – 8).
Acum, înmulțind pîinile și peștii, Hristos ne învață, ne indică realitatea că El este Dumnezeu – Cel ce a creat sămînța grîului cu puterea de a se înmulți însutit și miit, și peștii cu puterea de a se perpetua și înmulți prin sămînța lor. A făcut dintr-o pîine o mie, pentru toți cîți aveau nevoie. Au mai rămas 12 coșuri de firimituri. De aici reiese că niciodată oamenii nu reușesc să consume tot ce li se dăruiește de la Dumnezeu, că rămîne mereu ceea ce este necesar omenirii întregi. De aceea le-a dat Iisus oamenilor acea încurajare, să ne amintim de Evanghelia Proniei divine: „Nu duceți grijă – spunînd: ce vom mînca, ori ce vom bea, ori cu ce ne vom îmbrăca?” Că de toate acestea se îngrijesc păgînii (cei care nu cred în Dumnezeu). Știe doar Tatăl vostru Cel ceresc că aveți trebuință de ele (Matei 6, 31 – 32). Și atunci, ce rezultă? Dacă am avea cu adevărat credință, tare și neîndoielnică, Dumnezeu ni le-ar înmulți toate!
Exegeții biblici susțin că e posibil ca minunea săturării unor mulțimi cu puține pîini și cu puțini pești să fi fost repetată de Iisus și cu alte ocazii, de mai multe ori. Sfintele Evanghelii mai menționează minunea săturării încă a patru mii de oameni, afară de femei și de copii, cu „șapte pîini și puțini pești”, rămînînd șapte coșuri cu firimituri (Matei 15, 36 – 38; Marcu 8, 6 – 8).
Obiectivul-cadru al acestei minuni a fost acela că Iisus n-a dorit numai săturarea lor trupească, de moment, ci mai ales să-i convingă despre dumnezeirea Sa, ca prin aceasta să-i ajute să dobîndească mîntuirea. Domnul știa că pe acești oameni sărmani îi va convinge. De fapt, urmărea să-i facă pe oameni să creadă și în „Pîinea cea veșnică” sau „Pîinea vieții care se pogoară din cer”. Nu mult timp după minunea înmulțirii pîinilor, Iisus va ține marea cuvîntare din Capernaum, marea cuvîntare euharistică. Aici găsim nemuritoarele Sale cuvinte: „Pîinea lui Dumnezeu este cea care se coboară din cer și care dă viață lumii. Eu sunt pîinea vieții; cel ce vine la Mine nu va flămînzi și cel ce crede în Mine nu va înseta niciodată” (Ioan 6, 34 – 35). Pe lîngă „pîinea cea de toate zilele”, avem mare trebuință de pîinea euharistică din Sfînta âmpărtășanie: „Cînd îți dă ghes foamea spirituală/ Iubite frate, dă și tu năvală/ La pîinea vieții și-a milostivirii/ Să-ți astîmperi foamea, setea mîntuirii/ Precum mulțimea adunată stol/ Ce nu ia-n seamă nici stomacul gol./ El, Hristos, e hrana ce ne-alină și ne-ncîntă/ în drumul după adevăr și pace sfîntă./ Fii milostiv cu oamenii din cale/ Condiție a mîntuirii tale” – (T. Poneavă, Predici versificate).

Pr. dr. prof. Constantin LEONTE

P.S.: Nu e o informație neobișnuită, dar să consemnăm că sîmbăta trecută, la schitul „Savu” din Berzunți, peste 800 de credincioși de prin părțile locului, dar și numeroși pelerini au fost ospătați cu „pîinea cea de toate zilele”, dar și duhovnicește, bineînțeles, din darurile comunității monahale, de hramul „Schimbării la Față”. Acesta e un semn că Dumnezeu încă ne înmulțește pîinea, acolo unde este bunăvoință, înțelegere și răbdare. Cinste părintelui-stareț Arsenie și fapta sa să ne fie un exemplu tuturor! Nu degeaba poporul nostru spune despre omul bun că este „pîinea lui Dumnezeu”!
într-adevăr, unde ar fi găsit atîți

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!