Inspectoratul de Protecție Civilă al Județului Bacău va derula pe parcursul acestei săptămîni două exerciții de alarmare publică în orașele Moinești și Comănești. Maiorul Cătălin Felegeanu, ofițer în cadrul Inspectoratului, ne-a declarat că acțiunile sînt menite să verifice modul de reacție a administrației publice locale, a comisiilor și formațiunilor de protecție civilă, precum și a agenților economici la introducerea semnalului de alarmare. Alarmele vor lansa semnalele de alarmă aeriană și atac aerian cu arme convenționale. Exercițiul se va desfășura la Moinești astăzi, cu începere de la orele 9.00, și joi la Comănești, cu începere de la orele 11.00. Maiorul Felegeanu a mai declarat că tot cu această ocazie se va verifica și modul în care funcționează sistemele de alarmare. (Ovidiu PAULIUC)
Exerciții de alarmare publică la Moinești și Comănești
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.