Ultimele trei etape ale diviziei C – seria I îi vor determina, foarte probabil, pe cei de la Aerostar Bacău să scoată de la naftalină manualele de matematică. Și asta pentru că formația băcăuană mai are doar șanse matematice de a promova în eșalonul doi, în condițiile în care cu trei etape înainte de finalul competiției „aviatorii” sînt despărțiți de liderul Cetatea Suceava de șapte puncte. Concret, elevii lui Gogu Munteanu și Vali Cioancă trebuie să bată tot, în timp ce sucevenii ar trebui să mai cîștige doar un singur meci din cele trei pe care le mai are de jucat. Primul hop pentru băcăuani se numește FCM Huși, o formație virtual retrogradată, care, în mod normal, nu ar trebui să pună nici un fel de probleme gazdelor. De partea cealaltă, Cetatea se deplasează la Pașcani pentru a da piept cu ceferiștii din localitate. O întîlnire în care Aerostar își pune mari speranțe, atît timp cît, aflate la egalitate de puncte cu Cimentul Bicaz, formație aflată pe prima poziție retrogradantă, gazdele au tot interesul să-și apropie victoria.
într-o altă partidă a seriei, Pambac Bacău joacă în compania lui FCM II Bacău. Meciul ar fi putut fi un adevărat derby local, dar, deși se află pe locul doi al clasamentului la patru puncte de lider, elevii lui Gheorghe Penoff par a fi mai puțin interesați de promovare. Cum Pambac ocupă un loc destul de călduț la mijlocul clasamentului, partida are toate șansele să fie una agreabilă, dar cam atît. Programul complet al etapei: Aerostar Bacău – FCM Huși, Rulmentul Bîrlad – CFR Moldova Iași, Dorna Vatra Dornei – Minerul Bălan, Pambac Bacău – FCM II Bacău, CFR Pașcani – Cetatea Suceava, Poli II Iași – Ceahlăul II Piatra Neamț. Cimentul Bicaz stă. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.