Expertă în discursul public

Administrator

Băcăuanca Ana Maria Iaru, elevă în clasa a XI-a B a Colegiului Național „Ferdind I”, este expertă în discursul public în limba engleză. Adolescenta s-a clasat pe locul doi la faza națională a Competiției de discurs public (The Public Speaking Competition), organizată de Asociația Vorbitorilor de Limba Engleză, și ar putea participa la faza internațională care se va desfășura în perioada 14 – 17 mai la Londra. Pe 23 martie, concurenții la faza națională au avut de ținut un discurs în fața auditoriului de la Casa Poporului, pe tema „Dynamic earth”. Juriul a fost prezidat de Florina Niculescu, președinta Asociației, iar printre membrii echipei care a desemnat cîștigătorii competiției s-a numărat și Ana Pegulescu, inspector general pentru limba engleză în Ministerul Educației și Cercetării.
„Cel mai greu într-un discurs este să captezi publicul, să-i faci pe cei cărora vorbești să fie interesați. Foare mult mi-a folosit ceea ce am învățat la opționalul de limba engleză «Public speaking», pe care-l facem cu doamna profesoară Gabriela Laslău”, a declarat elava Colegiului Național „Ferdind I”. Ana Maria Iaru ar trebui să plătească transportul și taxa de concurs, în valoare totală de 600 de euro, bani pe care nu-i are, așa că șansele fetei să participe la faza internațională a competiției sînt destul de scăzute, mai ales că ar trebui să dețină suma pînă vineri, 13 aprilie. „Asociația Vorbitorilor de Limba Engleză sponsorizează doar locul I. Ar fi grozav să ajung la Londra, mai ales că anul trecut Bacăul a ratat această ocazie, în favoarea unui candidat din Craiova”, a spus Ana Maria Iaru. La faza internațională a Concursului de discurs public de la Londra vor participa concurenți din 40 de țări vorbitoare de limba engleză. Printre probele competiției vor fi susținerea unui discurs în cazul unei ipotetice vizite la o ambasadă și simularea unui discurs în Parlamentul European. Tînăra expertă în discursul public își dorește să urmeze studii superioare de economie într-o limbă străină, la ASE, sau să-și încerce norocul la Științe Politice. (Laura HUIBAN)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.