Consiliul Concurenței a deschis ieri, 19 martie, la Bacău, seria de opt seminarii pe probleme ale armonizării politicii de Concurență dintre România și Uniunea Europeană, care vor fi organizate în acest an în țara noastră. Acțiunea este organizată în cadrul Proiectului de twinning „Atingerea, la data aderării, a unei capacități administrative și de aplicare a acquis-ului comunitar în domeniul concurenței și a ajutorului de stat corespunzătoare unui stat membru”, derulat de Italia și Marea Britanie (ultima pentru problemele ajutorului de stat). Astfel, de ieri se află în Bacău doi experți italieni în probleme de politici de Concurență, Aurelio La Torre, consilier de preaderare Phare, și Giovanni Napolitano, expert Phare, fiul actualului președinte al Italiei, Giorgio Napolitano. La deschiderea seminarului au participat Gabriel Berca, prefectul județului Bacău, Constantin Scripăț, viceprimarul Bacăului, Gheorghe Rădulescu, directorul Direcției de Monitorizare Teritorială a Consiliului Concurenței, și Gheorghe Pașcanu, inspector coordonator la Inspectoratul pentru Concurență Bacău.
„Am ținut să începem la Bacău seria din acest an a seminariilor pe probleme de concurență – a spus Gheorghe Rădulescu – pentru că este o zonă în care se simte nevoia de investiții, dar agenții economici sînt puțin informați cu privire la ajutorul pe care îl pot primi de la stat. Noi ducem, acum, o campanie pentru a stîrni furnizorii de ajutoare de acest gen să întocmească scheme noi de ajutoare de stat. Am venit cu doi dintre experții în probleme de politici concurențiale, Aurelio La Torre fiind unul dintre consilierii de preaderare a României la UE, deci un cunoscător al problemelor noastre, iar Giovanni Napolitano, cu o experiență asemănătoare într-o țară recent intrată în Uniune, Cehia”.
„Provocările aderării își spun cuvîntul”
Despre problemele cu care se confruntă, din punct de vedere concurențial, a vorbit și prefectul Gabriel Berca. „Sîntem numai de trei luni în UE, iar provocările aderării își spun deja cuvîntul. Sper ca acest seminar să ajute agenții economici băcăuani să se dezvolte corect din punct de vedere concurențial, în condiții firești, ca cele din UE. Iar noi avem datoria să transferăm informația din acest domeniu și la autoritățile din teritoriu, pentru că legislația de Concurență trebuie respectată. Mai sper să putem crea o activitate economică pe baze egale pentru toți participanții la ea, bazată pe realitate. La noi, firmele au lucrat, în majoritate, în afara economiei de piață și aștept ca și capitalul autohton să intre în competiție cu cel european. Avem ocazia să accesăm, acum, mai multe fonduri europene, care stau la ușa noastră, dar pe care trebuie să avem capacitatea să le accesăm”.
Importanța înfrățirii instituționale
Prima zi a seminarului a fost dedicată prezentării noului proiect de twinning între Italia și România în domeniul Concurenței, după ce în acest domeniu au mai fost derulată altele două. „Sînt din 2001 în România – a spus La Torre. Am venit, acum, cu ideea de twinning, adică de înfrățire instituțională la nivel egal, într-un domeniu foarte important. Consiliul Concurenței beneficiază, din 29 septemrbie 2006 pînă în 30 noiembrie 2007, de un nou proiect în acest domeniu”. De asemenea, Giovanni Napolitano a vorbit despre evoluțiile recente în politica de concurență în UE și de consecințele în aplicarea la nivelul statelor membre a acesteia. După-amiaza a fost dedicată aspectelor privind concurența în domeniul achizițiilor publice în România și descoperirii practicilor anticoncurențiale și identificării probelor necesare împotriva acestora.
Astăzi, seminarul va continua pe tema luptei împotriva cartelurilor și a politicii de clemență, a măsurilor provizorii și deciziilor cu măsuri coercitive în domeniu, dar și al aplicării Legii concurenței în Italia, cu un studiu de caz pe această temă. De asemenea, după-amiaza va fi dedicată unui workshop, cu discuții pe teme propuse de participanți. Tema generală a zilei va fi „Noi provocări pentru România în cadrul Politicii de Concurență în UE”. (Petru DONE)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.