Expoziție de lumini și culoare la Galeriile „Velea”

Redacția Ziarul de Bacău

Eleganta și cocheta sală de expoziții a Galeriilor „Velea” din str. Oituz, nr. 32, s-a dovedit a fi neîncăpătoare pentru artiștii și iubitorii artelor plastice din Bacău sosiți la vernisajul expoziției purtînd semnătura inegalabilă a maestrului Gheorghe Velea. Soții Danny și George Zărnescu, Ștefan Pristavu, Ion Măric, Ioan Mihalache, profesori, tineri artiști, ziariști și oficialități au ținut să omagieze memoria celui care a rămas „V. Gh”, după cum semna pe lucrări. Cele 34 de picturi, portrete, peisaje, naturi, orînduite pe simezele galeriei „Velea”, sub genericul „Eu cred în culoare” au constituit subiectul unor scurte dezbateri pe marginea valorii pictorului băcăuan. „Este o expoziție care vrea să facă cinste culorii. Pentru Velea culoarea a fost totul”, a declarat Gheorghe Franț, organizatorul vernisajului și unul dintre ucenicii maestrului. Despre cine a fost și cum a rămas în conștiința urmașilor pictorul Velea au vorbit cîțiva dintre apropiații săi: Petru Enășoaie, sosit ca reprezentat al primarului de Bacău, Victor Mitocaru, vicepreședintele Consiliului Județean, Constantin Donea, directorul Direcției Județene pentru Cultură, Culte și Patrimoniu Cultural Național Bacău, și Geta Barbu, șefa secției de Artă din cadrul Complexului Muzeal „Iulian Antonescu” din Bacău, cea care a reușit să organizeze pînă acum două expoziții retrospective Gheorghe Velea. Pe lîngă referirile succinte la valoarea artistului și pedagogului Gheorghe Velea, nu au lipsit, din partea reprezentanților autorităților locale și județene, promisiunile pentru o viață mai bună a artiștilor băcăuani. Pictor consacrat, Ioan Mihalache, și-a amintit cu nostalgie de cel care i-a deschis calea spre lumea mirifică a culorilor. „De la el am luat primele definiții despre ce este pictura și ce vrea ea. Așa cum sînt peisajele sale, tot atît de delicat și de fin ne vorbea nouă Gheorghe Velea. Punea foarte mult suflet. Ne explica și ne educa ca pe niște artiști deveniți, iar noi nu eram decît niște puștani”, ne-a declarat Mihalache. Prezentă la eveniment, soția răposatului pictor băcăuan a declarat că, în condițiile în care vor exista persoane interesate să achiziționeze vreun tablou al maestrului, acestea ar putea fi vîndute. Conform estimărilor făcute de Geta Barbu, un tablou purtînt semnătura lui Velea, ar putea costa între 5-6 sute de euro. „Un Velea merge acum în jur de 15 -20 milioane”, a apreciat șefa Secției de Artă. Maestrul Gheorghe Velea va avea la Galeriile „Velea” din Bacău nu mai puțin de șapte expoziții, în cadrul cărora vor putea fi admirate majoritatea lucrărilor compuse de acesta. „Toate vor constitui motivul nostru de a-l prezenta pe pictorul Velea. Un căutător prin culoare și un mare pedagog”, avea să declare Gheorghe Franț. (Constantin GHERASIM)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.