Facturi imense la apa caldă

Redacția Ziarul de Bacău

Locatarii din zona Narcisa care nu au apometre în apartamente trebuie să achite prețuri astronomice pentru apa caldă. Dacă administratorii ar fi calculat întreținerea conform facturilor primite de la CET, locatarii ar fi trebuit să scoată numai pentru factura de apă caldă cîteva milioane bune de lei pentru o singură lună. La Asociația 42 A, cei 38 de proprietari de apartamente paușaliști ar trebui să scoată din buzunar cîte 1,4 milioane de lei de persoană, iar la Asociația de Proprietari Bucegi 163, factura ar fi ajuns la 3 milioane de lei de persoană pentru cele 11 apartamente care nu au apometru individual. „Sumele acestea foarte mari se datorează faptului că rețeaua de termoficare de la PT 31 este distrusă, iar pierderile sînt foarte mari. Pînă acum, CET își mai asuma o parte din pierderi, însă acum nu au vrut deloc să mai preia din pierderi și le-au pus în spatele locatarilor. Eu am refuzat să semnez factura și procesul verbal, pentru că nu mi se pare normal ca oamenii să achite apa pe care nu o consumă, ci se pierde”, ne-a declarat Silvia Gașpar, administratorul Asociației de Proprietari 42 A.

Pentru că administratorul a refuzat să semneze facturile astronomice și nu a ajuns la o înțelegere cu reprezentanții de la CET, locatarii de la această asociație nu știu nici acum cît au de plătit la întreținere pentru luna martie. La Asociația Bucegi 163, deservită tot de punctul 31, cu pierderi, problema a fost rezolvată de administrator, care a hotărît să adauge un coeficient de pierdere și locatarilor din apartamentele în care sînt montate apometre individuale. De partea cealaltă, Reprezentanții CET spun că numai la puncutul termic 31 și-au asumat pierderi în valoare de aproape 600 de milioane de lei și că diferențele mari de plată provin din faptul că cele două asociații au refuzat să monteze apometre la scara blocului. (Costinela BREAHNĂ)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.