Oficiile poștale din aproape tot orașul au fost, zilele trecute, aglomerate mai mult decît de obicei, din cauza, se pare, a celor care își plătesc facturile telefonice. În zilele de dinaintea datei la care facturile sînt scadente, oficiile poștale devin agomerate, cum a fost și cazul Oficiului 3, devenit neîncăpător într-una din zilele trecute. Deși era doar dimineață, lumea se îngrămădea să plătească facturile Romtelecom la oricare dintre ghișee, indiferent de activitatea de care ar fi trebuit să se ocupe fiecare ghișeu în parte.
Astfel, cei care aveau de rezolvat probleme care țin strict de serviciile poștale așteptau destul de mult să ajungă și ei la una dintre operatoare. „Nu am luat cunoștiință de astfel de evenimente. În general, în ultimele zile de plată vine mai multă lume. Asta pentru că firma care are contract de distribuție cu Romtelecom nu împarte la timp facturile. Astfel, scade automat perioada în care abonații au posibilitatea să plătească. Pentru a evita formarea cozilor, încercăm să preluăm clienții la toate ghișeele, chiar dacă ele nu au ca activitate și plata facturilor telefonice”, a declarat Liliana Secară, purtătorul de cuvînt al Direcției Regionale de Poștă Bacău.
Menționăm că începînd cu 1 aprilie 2004, Direcția Regională de Poștă Bacău a extins încasarea facturii telefonice Romtelecom, în sistem informatic și în subunități poștale din Onești, Slănic Moldova, Dărămănești, Zemeș, Oituz, Asău, Podu Turcului, Sascut, Dofteana, Mănăstirea Cașin, Nicolae Bălcescu, Balcani, Faraoani. (Oana MĂGUREAN)
Lasă un răspuns