
O bătrână a fost făcută zob în timp ce încerca să traverseze calea ferată prin “Pasajul Morţii”, aşa cum mai este cunoscut pasajul suprateran de trecere din cartierul băcăuan Narcisa. Accidentul s-a petrecut în jurul orei 2,15, când Postul de Poliţie Transporturi Feroviare Bacău a fost sesizat de către impegatul de mișcare din Staţia CFR Bacău, despre faptul că în municipiul Bacău, în zona Pasajului Narcisa, locomotiva trenului IR 1653, care circulă pe relaţia Bucureşti Nord – Vatra Dornei, a surprins şi accidentat mortal o persoană de sex feminin.
O echipă operativă s-a deplasat la faţa locului și din cercetări s-a stabilit că victima, o femeie de 84 de ani, din Bacău, s-a angajat în traversarea căii ferate fără să se asigure și prin loc nepermis și a fost surprinsă și accidentată de locomotiva trenului IR 1653.
Bucăţi din cadavrul femeii au fost împrăştiate pe o rază de zeci de metri, iar mâna ei a fost găsită agăţată de locomotivă, abia ieri dimineaţă, când trenul a ajuns în Gara Suceava.
Florin CRĂCIUN
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.