Daniel B., băiețelul de cinci ani de pe strada Lalelelor din Onești, crescut de bunica sa într-o mizerie de nedescris, are toate motivele să fie fericit, după ce unchiul său Iustin a început, de cîteza zile, să curețe apartamentul. „Asistenții sociali de la noi s-au dus aproape în fiecare zi la apartament și mi-au confirmat că Iustin, fiul bătrînei, s-a apucat de curățenie. Din cîte am înțeles, ieri terminase de zugrăvit holul”, ne-a declarat Corina Murariu Botez, directoarea Centrului de servicii comunitare nr. 3 din Onești. Noutățile pentru micuțul Daniel nu se opresc, însă, aici. Foarte probabil, acesta va merge, cît de curînd, la grădiniță. „Am discutat cu bunica și aceasta a spus că nu are nimic împotrivă ca băiețelul să meargă la grădiniță. Ne-a și spus că intenționa să-l dea și pînă acum la grădiniță, dar îi era rușine să-l trimită murdar printre copii. În aceste condiții, am început demersurile necesare și cred că în zilele următoare problemele se vor rezolva și din acest punct de vedere. Cert e că situația băiețelului se îndreaptă puțin cîte puțin, ceea ce ne face să credem că bunica îl iubește cu adevărat”, a mai spus directoarea Murariu Botez. Amintim că, la sfîrșitul lunii trecute, mai mulți vecini de-ai bunicii lui Daniel au reclamat faptul că în apartamentul Eleni Crețu este o mizerie de nedescris și bătrîna și-a sechestrat, printre gîndaci, propriul nepot în vîrstă de numai cinci ani. Direcția Generală pentru Protecția Copilului s-a autosesizat și, a doua zi după apariția articolului în „Ziarul de Bacău”, asistenții sociali de la CSC nr. 3 Onești au reușit să intre în apartamentul în cauză. Aspectul acestuia era cu adevărat unul de cocină, dar, paradoxal, micuțul Daniel nu arăta a copil subnutrit, așa cum declaraseră unii vecini. De altfel, interesant este faptul că aceștia și-au schimbat, în numai 24 de ore, radical declarațiile. (Eduard CUCU)
Familia băiețelului din Onești crescut printre gîndaci a început curățenia
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.