Fără inspectori de matematică la ISJ Bacău

Administrator

Concursul pentru ocuparea funcțiilor de inspectori școlari a demarat cu o surpriză, nici unul dintre cei trei candidați care vizau cele două posturi de inspector de matematică nefiind declarat admis. Mai mult, prima zi de examen a avut parte și de un scandal, președintele Sindicatului Liber din învățămînt (SLI) , Manole Chiriac, intrînd în clinci cu reprezentantul Ministerul Educației și Cercetării (MEdC), Valentin Popescu. „Ceea ce s-a întîmplat în prima zi de examen, dar și la concursul de directori, cînd toți cei picați au avut probleme la partea de legislație, mă face să mă întreb dacă nu cumva s-a dorit ca subiectele să fie în acest fel. Adică foarte dure și nu foarte clare în ceea ce privește cerințele. Apoi, le-am spus și celor din comisie că știam cu cîteva zile înainte că toți cei trei candidați de la matematică vor pica examenul la partea de legislație. Reprezentantul de la MEdC m-a acuzat că sindicatele de la Bacău fac nu știu ce jocuri, ceea mi s-a părut o afirmație exagerată”, ne-a declarat Manole Chiriac. Surse apropiate comisiei de examen au susținut că, dincolo de nemulțumirile legate de modul de întocmire a subiectelor, liderul SLI ar fi dorit ca profesorul Neculai Terente, actualul inspector de matematică, să nu pice concursul, dar Chirac a infirmat categoric această variantă.

Legislația, bat-o vina!

Rezultatele primei zile de concurs au indicat următoarea situație: Cristian Ovidiu Merticaru – 119,5 puncte, Ovidiu Trofin – 123,5 puncte și Neculai Terente – 116,75 puncte. Potrivit metodologie de concurs, un candidat trebuie să obțină un total de minimum 111 puncte pentru a promova examenul, dar, în același timp, trebuie să întrunească punctajul minim la fiecare probă. Or, la testul grilă de legislație, nici un candidat nu a adunat cele 21 de puncte necesare promovării probei, motiv pentru care au fost declarați respinși. „Per ansamblu, toți cei trei candidați s-au prezentat foarte bine, dar în final contează rezultatele concursului. Și, din păcate, testul de legislație s-a dovedit a fi decisiv. Personal, nu vreau să cred că subiectele au avut în mod voit un grad de dificultate ridicat, dar dacă se va dovedi că așa a fost, atunci voi pune altfel problema”, ne-a declarat inspectorul general Ovidiu Cojocaru. Inspectoratul Școlar Județan (ISJ) a rămas fără inspectori de matematică, iar Cojocaru va trebui să numească doi inspectori cu delegație, cele mai vehiculate nume fiind cele ale profesorilor Cristian Merticaru și Ovidiu Trofin. (Eduard CUCU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.