Fără prejudecăți

Ogarul și iepurele

Mihai BUZNEA

Competiția pentru supremația în PSD a avut un final dacă nu neașteptat, cel puțin previzibil din multe puncte de vedere. Ultima „lungime” – însemnînd, de fapt, confruntarea cu urnele, a semănat cu o cursă atletică de 5 000 de metri în care cel care a ținut trena – iepurele-surpriză, a țîșnit pe lîngă ogarul favorit și „i-a luat fața”, spre încîntarea protagoniștilor-suporteri și decepția regizorilor, cărora le-a fost dat peste cap spectacolul ce se dorise a fi unul grandios, de triumf.
Ieșirea din scenă a lui Ion Iliescu s-a făcut fără aplauze. Este – sînt de părere analiștii și comentatorii politici – sfîrșitul unei epoci, marcat de lipsa gloriei și a cuvintelor mari. Pentru orice lider, indiferent de domeniul în care s-a făcut remarcat, de notorietatea de care se bucură, momentul acesta trebuie ales cu înțelepciune. Renunțarea este, trebuie să fie nu doar o chestiune de realism, de bun simț, dar și una de respect față de tine însuți și de ceea ce crezi că reprezinți pentru ceilalți. Prin modul în care s-a cramponat de Putere, Ion Iliescu ne-a demonstrat că nu posedă aceste calități ce țin de clarviziune și de echilibrul interior. Dintr-o asemenea perspectivă, dar păstrînd distanța de rigoare, această suficiență, suprevaluarea proprie și supralicitarea calităților de lider seamănă cu aroganța și suficiența celui pe care l-am „terminat” în decembrie ’89. Românii – cei mai mulți dintre ei -, consideră că gestul cel mai firesc al „tătucului” ar fi fost acceptarea realităților politice produse după alegerile de anul trecut prin asumarea poziției de președinte de onoare al partidului social-democraților. S-a văzut, însă, că I.I. și-a construit și promovat conduita după principiul – falimentar și în cazul lui – „totul sau nimic!” A fost să fie varianta a doua. Așa au hotărît proprii săi discipoli. Pentru că am comite o impietate dacă am trece cu vederea faptul că el este cel care a fondat PDSR-ul în urmă cu aproape doisprezece ani, că el este cel care l-a impus la Putere, inducînd în rîndul românilor ideea că aceasta ar fi singura formațiune politică ce le-ar reprezenta interesele și confirma așteptările. Partid care, mai apoi, a fost receptat ca o grupare cu tendințe și apucături mafiote, cu lideri dintre cei mai corupți, promotori ai „capitalismului de cumetrie”. Cele două seisme – petrecute la scrutinurile din 1996 și 2004 i-au atenționat pe social-democrații lui Ion Iliescu că se află pe o cale greșită, fiind tot mai evidentă nevoia de schimbare. Interesele de grup, ignorarea și mințirea electoratului, atitudinea de suficiență, incapacitatea sau refuzul de a sesiza pericolele s-au soldat cu eșecuri repetate. Ion Iliescu s-a crezut Apostolul Salvării, dar s-a dovedit a fi perdantul cu aură de nemuritor. Un deznodămînt firesc, pe care l-au validat proprii săi tovarăși de partid care, în sfîrșit, s-au trezit la realitate votînd schimbarea. Din prim-solist, iată-l așadar un simplu membru al corului din care ne va fi foarte greu să-i deslușim vocea. Dar, nu-i așa, nu ne obligă nimeni să mergem la concertele acestuia!
Ce vor face urmașii săi acum, cînd „tătuca” nu-i mai ține de mînă, cînd „copiii” s-au făcut mari luîndu-și soarta în propriile mîini, rămîne de văzut. Intr-un final neprevăzut, dar plin de suspans, iepurele a întrecut ogarul chiar pe linia de sosire. Să mai spună cineva că românii nu au parte și de bucurii! După knokcaut-ul semigreului Lucian Bute, din gala de box de joi seara, după numai alte cîteva ore, spre vineri dimineața, asistam la lovitura la fel de năprasnică ce-l făcea groggy pe cel mai titrat competitor român din spectrul politic post-decembrist. Mai poate să spună careva că viața nu ne e plină de surprize și, deci, merită să o trăiești?!

PS. Era să-mi scape un amănunt care pentru observatorii politici poate fi unul cu conotații deloc lipsite de importanță: Congresul PSD s-a desfășurat, ca de obicei, în binecunoscuta Sală a Palatului, adică în fostul fief al comuniștilor, locul „marilor victorii” devenit, iată, al „marilor decepții”. Să fie, și în această privință, o nevoie de schimbare?! inut trena – iepurele-surpriză, a țîșnit pe lîngă ogarul favorit și „i-a l

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!