Fără prejudecăți

Valori de patrimoniu

Schimbul de replici survine instantaneu; o discuție întîmplătoare, pur și simplu, cu final deschis, despre valorile de patrimoniu. Așa, în general! Nu despre picturi celebre din muzeele românești ori colecțiile particulare; nici despre sculpturi renumite, colecții numismatice sau obiecte de artă. Provocarea e cu totul alta: românul de rînd, ca valoare de patrimoniu. Interesant, nu!?
Tînărul cu care discut mai în fiecare zi despre viață și plăcerile ei perfide și înșelătoare nu a trecut de 30 de ani. Cu toate acestea, a acumulat (susține el) o vastă și temeinică experiență despre cum nu trebuie să te risipești în „proiecte domestice”, fără nici un fel de perspectivă, care nu te lasă nici să mori, dar nici să trăiești așa după cum ți-s poftele. Spirit critic ascuțit. Minte sprințară. Un revoltat. Un nemulțumit. O adevărată enciclopedie ambulantă despre slogane de inspirație comunistă. Vorba lui abundă în citate caustice despre relele vechi și nouă. E înzestrat cu un umor glacial, ce te lasă fără replică. Destul de fudul cu cartea, abia dacă a dat la spate 10 clase, în schimb a absolvit cu brio „școala de dans”! Cînd spune asta, rîde cu colțurile buzelor. Mai mult un rictus. Altfel, simpatic și aparent manierat, chiar respectuos. Disprețuiește munca, dar prețuiește șmecheria, învîrteala, pe care le-a urcat pe un soclu imaginar al înțelepciunii despre viață. Mirajul occidentului l-a atras, și-l atrage precum rahatul – musca, și-l domină în continuare, chiar și după aventura ratată pe la verii noștri de pe malurile Mediteranei. Credea că dacă maică-sa l-a blagoslovit, la naștere, cu nume neaoș italienesc și un chip angelic, de cîntător de canțonete, macaronarii or să-i cadă la picioare. Nu s-a întîmplat deloc așa. Prins cu mîinile cotrobăind prin buzunare străine, carabinierii i-au servit o porție bună de scatoalce și, cu cîteva șuturi bine plasate în părțile dorsale, l-au expediat urgent, cu coada între picioare, pe calea aerului, în patria-i mumă marcîndu-i pe frunte și pe pașaport semnul proastei-purtări și ștampila cu interdicția de a-și mai purta hoitul prin labirinturile Cismei vreme de cinci ani. Penitență lungă și grea pentru un tînăr ca el, cu idei și gînduri mari, din care abia a trecut vreo jumătate. Dar nu disperă!. Are timp s-aștepte, fiindcă nimic nu-l încurcă. Nici munca, despre care are o părere deloc bună. E pentru fraieri, ține să sublinieze, în timp ce gîndurile îi zboară la milioanele pe care le va face „după”. Frumos e, isteț – nici nu se mai discută, alură de sportiv. Doar văduva putred de bogată și cu-n picior în groapă mai lipsește. Dar o va găsi, e sigur de asta! Ș-apoi, las’ pe mine! Chicotește: uite-așa am ajuns valoare de patrimoniu. Românii mă prețuiesc și mă vor cu orice preț aici, acasă! Mi-au închis, și ei, granițele în nas. Cică să-mi mai vărs și p-aici deșteptăciunea care-mi dă pe nas, fin’că s-a constatat că am creierul mic – mare. Sînt un fenomen, ce mai. Halal de mine! Păi, dacă-i așa cum spun șmecherii care ne conduc, stau și mă-ntreb: de ce nu pică cu parai, cu euroi, cu lire, cu ceva, acolo, mai consistent? Ai?!
Dă-i un răspuns, dacă poți! In fond, de ce n-ar avea și el partea lui de dreptate? Fiindcă dacă face parte din categoria valorilor de patrimoniu natural ar fi să beneficieze de un tratament special, preferențial, nu?! Cu ce altfel să-și conserve și dezvolte calitățile? In timp ce-și pune, și-mi pune, astfel de întrebări, fruntea i se-ntunecă a supărare și revoltă. Izbucnește: mă lasă să mor de foame, dacă-ți închipui! Da’ las’ că le-o coc eu!…
Sigur, PP nu e un unicat în materie. Aflu, din surse bine informate, că țara ni-i plină de astfel de valori de patrimoniu. Au încercat, dar n-au reușit să cucerească Occidentul. In schimb, ne-au făcut de baftă prin cele străinătăți cu năravurile și apucăturile lor, iar odată izgoniți de prin cele miraculoase meleaguri ne fericesc pe noi, cei de-acasă, cu lenea și faptele lor. Sînt buni, dar nu de pus la rană; nici în ramă. La ce? Nici că aș putea să-mi dau cu presupusul!…

PS: Zilele trecute, un avion special venit de la Roma a basculat pe pistele aeroportului Otopeni un grup de 75 de indivizi căzuți în dizgrația autorităților italiene. Cu ei, valorile de patrimoniu ale tezaurului nostru național se reîntregesc. Ce se va întîmpla, însă, cu acest tezaur, peste 2 – 3 ani cînd vom putea circula prin Europa fără să ne întrebe careva de sănătate? Poate, cine știe, va fi pus „sub cheie” de cei care cunosc importanța unor astfel de valori!…
(Mihai BUZNEA)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!