Fără prejudecăți

Pantomimă și bezele

Mihai BUZNEA

Porunca a opta din decalogul creștinesc ne îndeamnă să nu furăm. Păcatul rîvnirii la ceea ce nu ne aparține este considerat a fi atît de mare, încît celui care l-a săvîrșit îi este hărăzită o osîndă pe măsură, ce poate ajunge pînă la alungarea păcătosului din rîndul muritorilor onești.
Preceptele contemporane îmbracă hoția și lăcomia în haine moderne, croite după tiparele făptuitorilor. A fura devine o virtute; necesitate, rațiune de a fi; scopul suprem al existenței. Cu cît rodul fără-de-legilor este mai mare, mai consistent, cu atît poziția făptuitorului este mai înaltă. La români, a devenit un modus vivendi. După momentul decembrie ’89 tagma hoților și a profitorilor de carieră, cu ștaif ori fără, a ieșit la suprafață, a proliferat și acum domină societatea sub imperiul lui auri sacra fames. Sînt (aparent) cetățeni onorabili, cu înalte demnități în stat, sau lideri de clanuri mafiote care își construiesc averile prin abuz,violență, minciună, înșelăciune, șantaj, boicot, mită. Onorabilitatea lor e una de fațadă, care prinde bine la public, dar în realitate sînt supușii banului atotputernic, cu care atacă și eludează legile. Cît timp reușesc să se ascundă sub masca civismului sînt cetățeni respectabili și pretind să fie tratați ca atare. Odată deconspirați se erijează în victime ale sistemului, în persecutați și subiecți ai șantajului politic. într-o țară – a noastră – în care există corupție, dar nu există corupți, fenomenul s-a putut manifesta și extinde nestingherit, pînă la limite ce depășesc orice închipuire și nivel de acceptare.
După exercițiile anticorupție simulate în anii trecuți, cu urmăriți, cercetați și anchetați după scenarii ale absurdului, dar și cu fără condamnați, iată că apele se tulbură rău de tot pe la case mari, adică acolo unde stăpînirea se ferea să și bată la poartă, nicicum să și intre. Vîrfurile celui mai mare și mai puternic partid, aflat ani de zile la guvernare și vremelnic în opoziție – după cum susțin liderii săi – au descălecat de pe caii albi și au devenit, cel puțin deocamdată, muritori de rînd măcinați de grijile și incertitudinile propriilor fapte. Adrian Năstase și Dan Ioan Popescu se văd în postura de a juca rolul de berbeci în cruciada pornită dinspre cei doi poli ai Puterii: Palatul Cotroceni și Palatul Victoria. Nu se spune, dar se cam știe: miza jocului e vendetta liberalo-pedistă pusă în mișcare de deconturile rămase neachitate din toamna anului 2004 și alimentate pe parcursul ultimului an. Regizorii spectacolului de sunet rămîn în culise, dar stilul montării e inconfundabil spre a ne mai putea amăgi aparențele.
Tot ce se întreabă, acum, românii, este dacă scenariile cu nume de cod „Mătușa Tamara” ori „Soția Doina” sînt simple exerciții de resuscitare a luptei anticorupție, sau o nouă mascaradă cu personaje de prim-rang. Pentru că marii tunari și țepari se știu, unii dintre ei chiar au trecut prin asemenea experiențe peste care s-a așternut, mai apoi, praful uitării. Ori sînt, pur și simplu, diversiuni prin care să se abată atenția de la marile dureri ale nației: scumpirile galopante, sărăcirea sistematică, foamea, insecuritatea, fraudele de proporții? Unde se află, așadar, adevărul? După ușă… Dar ce este el?, se întreba poetul nostru nepereche, răspunzîndu-și: „după aur aleargă toți, de adevăr fug toți”.
Dacă, după preambulul de la începutul anului trecut privind decapitarea corupției pentru revenirea la normalitate, purtînd chipul președintelui Traian Băsescu, ar urma, acum, scenele de masă, totul ar fi OK, cu personaje de toate rangurile și din toate culorile spectrului politic, dar și cu demnitari din instituțiile statului – Justiție, Poliție, ministere și alte instituții centralizate, mergîndu-se pînă la cele din teritoriu. Pentru că avem, și noi, faimoasa „la piovra”, versus balaurul cu șapte capete care cresc la loc imediat ce le-ai tăiat. Marii îmbogățiți pe seama lemnului și a tutunului românesc, a jocurilor oneroase la Bursă, a petrolului, mobilei, tranzacțiilor cu terenuri și imobile, a ingineriilor financiare de tot felul, traficului de influență, ori pur și simplu prin furturi directe (apropo de cele aproape patru miliarde de dolari aflate în seifurile fostului CC și dispărute fără urmă în ziua fugii dictatorului). Oare „o să dea cineva sama”, cu adevărat, vreodată, ori ni se va servi și de această dată și în vecii-vecilor, pilda din zicala „ce-a mîncat lupul rămîne bun mîncat”? Fiindcă jocurile de interese politicianiste s-au dovedit, de fiecare dată, spectacole de pantomimă în care protagoniștii ies din scenă trimițîndu-le bezele celor care-i urmăresc. Doar că distracția e pentru actori, nu pentru public. în spatele cortinei rămîne lumea adevărată: cea a profitorilor, care se clonează unul pe celălalt. Pînă nu văd cîțiva dintre ei (i-aș prefera pe toți) orfani de averile nesimțite, dar și după gratii, nu mă mai las amăgit de aparențe…blic, dar în

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!