Fără prejudecăți

Alți bani, altă distracție!…

Mihai BUZNEA

Toți cetățenii sînt egali în fața legii și a autorităților publice, fără privilegii și fără discriminări – proclamă Constituția României, acest drept fundamental fiind socotit principiul ce definește voința și conduita politică într-un stat de drept, după cum este considerat, fără excepție, de către guvernanții post-decembriști. în temeiul acestei consacrări și al probatoriilor cu conținut istoric, Curtea Constituțională a respins, în urmă cu cîteva luni, cererea formulată de reprezentanții fostei Case Regale cu privire la retrocedarea complexului arhitectonic de la Sinaia – castelul Peleș, Pelișorul și Casa de Vînătoare, cu tot inventarul de patrimoniu național care se găsește în acestea sau compensarea lor bănească, variantă pentru care se avansase suma de 30 de milioane de euro. în sprijinul respectivelor revendicări de natură patrimonială au fost invocate și legile adoptate de Parlament privind regimul retrocedărilor, în discuții fiind și suprafețele împădurite ale Coroanei, în suprafață de peste 90 000 de hectare. Principiul restituției in integro alimentează și susține cererile potrivit cărora în acest mod s-ar realiza atît de necesara reparație istorică. Iată, însă, ce reține reputatul istoric Ioan Scurtu în cartea „Monarhia în România, 1866 – 1947” (Editura Danubius, București, 1991), al cărei conținut se bazează exclusiv pe documente oficiale autentice existente în arhivele naționale, aflate așadar în afara oricăror discuții și interpretări tendențioase: „Istoria va înregistra o lichidare prietenească a monarhiei, fără zguduiri; poporul a făcut azi (30 decembrie 1947 – n.n.) un divorț și decent, și elegant de monarhie”.
După aproape șase decenii de la acel moment, decența și eleganța au rămas îngropate în tenebrele vremurilor, făcînd loc reparațiilor morale în expresie materială. Acum, un întreg popor trebuie să-și plătească partea de tribut. După cum anunța, zilele acestea, ministrul Culturii șI Cultelor, fostul suveran român urmează să reintre în posesia bunurilor imobile revendicate, solicitare refuzată într-o primă instanță, pentru ca în scurt timp să fie revîndute statului român pentru suma inițial avansată, dar și cu un spor consistent, încă neevaluat, pentru bunurile aflate în interiorul și inventarul acestora. O notă de plată încărcată, plătibilă într-un moment de dificultăți financiare pentru actualul guvern, împovărat de un deficit de peste 6 miliarde de euro al balanței de plăți externe. Dar: „Nu cred că o sumă de 30 de milioane de euro poate reprezenta o problemă pentru un guvern; acești bani există, trebuie doar să fie găsiți…”, spunea ministrul Adrian Iorgulescu.
La rîndul său, prințesa Ileana, prin reprezentanții mandatați revendică un alt simbol al românilor: castelul Bran. Alți bani – vreo 20 de milioane de euro, altă distracție! Prin aceeași formulă magică: retrocedare în natură și redobîndire, prin cumpărare, de către stat.
Sigur, de unde nu sînt banii trebuie să apară pentru a fi plătiți. Dar lucrurile nu se vor opri aici, astfel că nevoia de sacrificiu va continua, cu un singur (sau doar cîțiva) cîștigător și cu milioane de perdanți. Din duelurile cu guvernanții mai vechi, mai noi și cei actuali, cel care suportă consecințele este, fără nici un fel de îndoială, contribuabilul român. Apoi, se demonstrează încă odată că în interpretarea și aplicarea legilor în spiritul și litera lor întotdeauna au parte de cîștig cei puternici. „Dura lex” e pentru cei slabi, insignifiabilii, în timp ce „sed lex” se adresează „înălțimilor”. în vreme ce zeci și sute de mii de români nedreptățiți și sărăciți de regimul comunist bat la uși închise ori sînt duși cu vorba, nereușind să-și recupereze bunurile confiscate – imobile, terenuri, alte valori modeste în comparație cu patrimoniul regal, reprezentanții fostului suveran nu au decît a cere pentru a li se da. Adevăr orb și dreptate strîmbă. Primii devin acționari ai Fondului Proprietatea – un fel de fantomă a fără-de-legilor trecute și de la care vor primi doar incertitudini. Ceilalți – aleși ai soartei și favorizați ai reparațiilor istorice, își vor regăsi luxul și opulența pe seama sărăciei noastre. Așa a fost, de altfel, dintodeauna, de ce să ne mai lamentăm? Cărțile sînt făcute, chinta royală cîștigă întotdeauna. De unde se constată că marile lecții ale Europei: Franța – Palatul Versailles, Viena – Palatul Schonbrunn, Sankt Petersburg – Palatul de Iarnă, Dresda – Palatul Regilor Saxoni, nu ne servesc la nimic nouă, românilor. Fiindcă acolo unde dictează interesele, morala dispare. a

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!