Fără prejudecăți

Rude sărace

Mihai BUZNEA

Ceasul aderării la Uniunea Europeană a început numărătoarea inversă. De astăzi mai avem de parcurs 40 de zile, adică 960 de ore. Revelionul 2007 îl vom petrece sub insemnele cu stele pe fondul albastru al drapelului comunitar. Speranțe și iluzii pentru așteptări optimiste. Dar cozonacul abundenței și al belșugului mai are de așteptat pînă să ajungă și pe mesele noastre. Braț la braț cu vecinii de la sud de Dunăre, românii vor fi multă vreme de acum înainte rudele sărace ale continentului. Sîntem în fața unei realități nefardate și generatoare de îndoieli în ce privește efectele integrării: România are nivelul cel mai scăzut al salariului minim pe economie – de doar 94 de euro. Singura consolare este aceea că bulgarii stau și mai prost decît noi, cu un pasiv de 10 euro. Alte trei țări europene excomuniste – Polonia, Ungaria și Cehia -, ne fac cu mîna de la aproape trei lungimi distanță. Cît despre partenerii de marcă, orice comparație se poate transforma în coșmar: Franța ne depășește de 13 ori, iar Luxemburgul de peste 16. în aste condiții, cum să te mai aliniezi?!
Așadar, miracolul pătrunderii în grădinile Edenului și poftirii la masa bogaților rămîne doar o dulce amăgire. Belșugul e deja amanetat, iar invitațiile la ospăț au fost distribuite și epuizate. Pînă la o nouă emisie de valori mai avem de așteptat. Ne punem pofta-n cui. Cel puțin vreo zece ani, prognozează experții. Singura speranță rămîne, ca și pînă acum, beneficiul relativ al spinărilor încovoiate, împovărate și rupte prin cele țări ale continentului, respectiv al cîștigurilor de subzistență. Peste două milioane și jumătate de concitatdini ne reprezintă; mai bine sau mai rău; creindu-ne imagini în culori nu tocmai pastelate. Dar, cum-necum, banii comunitari se-adună la bugetul național – vreo opt-nouă miliarde anual. Adică mai mult chiar și decît din încasările exporturilor. Și excedentul va crește, fiindcă alți cinci-șase sute de mii de conaționali vor lua calea străinătății, după cum apreciază experții în migrația forței de muncă. Ar putea fi mai mulți, dar viitoarele țări partenere nu prea ne doresc companioni la împărțirea bucatelor lor, cel puțin o vreme. Reticența vine de pe malurile Senei, Tamisei și Rinului, dar și de pe cele ale mării Nordului. Mareea estică trebuie să mai aștepte pînă să-și poată slobozi valurile către alte porturi. Deși s-a demonstrat cu prisosință că muncitorii străini contribuie substanțial, decisiv, la produsul național al țărilor care au deschis ușile emigranților; numai în Italia, spre exemplu, ponderea acestora este de circa 50 la sută!
Primul-ministru Călin Popescu Tăriceanu afirma, zilele trecute, că bugetul României pentru anul viitor este unul european, cu creșteri substanțiale de la veniturile consolidate și alocări semnificative la capitole precum educația, sănătatea, protecția socială. N-avem, deocamdată, argumente spre a-l contrazice. Dar capitolul „salarii” continuă să rămînă în suferință. Cu excepțiile de rigoare: creșteri insignifiante pentru pălmași și anumite categorii de bugetari, dar și cu majorări consistente pentru altele – parlamentari, guvernamentali, ministeriabili, autorități „la vîrf” centrale și locale. Astfel crește semnificativ salariul mediu, în timp ce salariul minim bate pasul pe loc. Sindicaliștii amenință cu greve și alte forme de protest. Privite din această perspectivă imediată lucrurile vor continua să staționeze în tonurile lor cenușii-sumbre, cu venituri minimale sub limita acceptabilului și în condițiile asaltului generalizat al prețurilor, taxelor și tarifelor la bunurile și serviciile de bază: alimente, energie electrică și termică, gazele naturale, produsele agricole ș.a. Sindromul specific românesc – venituri mici, prețuri mari – rămîne obsesia muritorului de rînd trăitor din salarii și pensii modice, în timp ce la viitorii noștri parteneri principiul se aplică exact invers. Să ne mai întrebăm, așadar, de ce rudele noastre bogate manifestă reticențe și rezerve în a ne primi cu brațele deschise ca pe egalii lor de viitor habitat?!
Impactul iminentei integrări va pune și mai pregnant în evidență discrepanțele colosale existente între statele membre ale UE la capitolul „venituri din salarii”. Nu știm ce am putea opune noi, românii, asaltului celor potenți financiar. Poate doar capacitatea de adaptare și înțelesurile unei vechi înțelepciuni: puțin ai, puțin cheltuiești. Sau: mulțumește-te cu ceea ce ți se dă. Ne-am mulțumi, și ne-am descurca noi, dacă din puținul acesta nu ni s-ar lua din ce în ce mai mult. Adică totul și încă ceva pe deasupra! stau și mai prost decît noi, cu un pasiv de 10 euro. Alte trei țări europ

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!