Fără prejudecăți

Peisaj cu bretele

Mihai BUZNEA

Ofensiva televiziunilor prin cablu ne-a transformat orașele județului într-un fel de păienjeniș cu pretenții de modernitate. Antrenate într-o competiție acerbă, de tipul „care pe care”, societățile de distribuție au luat cu asalt fiecare stradă, fiecare bloc, fiecare casă, spre a-și impune dominația. Mii, poate zeci de mii de kilometri de cabluri spînzură deasupra noastră creindu-ne senzația unor plase uriașe ale căror prizonieri sîntem și care nu ne lasă nici o șansă de a respira în voie. Este unul din tributurile civilizației tehnologice. Stîlpii pentru iluminatul public au fost transformați în suporți pentru încrengăturile acestor cabluri ce pornesc și se întind spre toate direcțiile. Mulți dintre copacii cu rol de ambiant peisagistic poartă poverile de care nu se pot elibera în nici un fel, iar ancore puternice fixează sîrmele de ziduri, de clădiri, fără ca măcar vreunul dintre proprietari să fi fost întrebat, măcar de formă, dacă sînt, sau nu, de acord cu această încălcare a dreptului de proprietate. De atîtea găuri care le-au perforat, victime ale procesului de extindere a dominației electronice, blocurile au devenit un fel de site prin care șerpii metalici se strecoară în voia cea bună spre binele și prosperitatea unora. Pentru că din această afacere cîștigă foarte mulți: în primul rînd, societățile de distribuție prin cablu a programelor de televiziune; apoi, primăriile și E.ON-ul ca proprietari ce încasează taxele de stîlp. Singurii care pierd sînt abonații, obligați să suporte toate acele costuri ce susțin recepția programelor, dar și profiturile deloc neglijabile ale firmelor întreprinzătoare. Pentru acestea, disconfortul urban încă nu a fost inventat, iar respectul față de cetățean și proprietatea sa nu are nici un fel de relevanță. Cablurile ne-au invadat, ne stresează, ne sufocă. Nu contează nici pericolele potențiale pe care le prezintă în cazul unor vînturi puternice, sau al depunerilor groase de chiciură ori gheață pe timpul iernii.
Bacăul are pretenții de oraș european, dar manierele unora dintre edili sînt cît se poate de provinciale. Arătați-mi un singur oraș cu ștaif, de pe continent, care să stea agățat în bretelele metalice ale cablurilor pentru diferite rețele și îmi asum întreaga vinovăție a unor afirmații fără acoperire. Vă asigur, însă, că nu am nici un fel de teamă în astă privință. Moda cablurilor aeriene sucombase și la noi, românii, încă de prin anii ’70 ai veacului trecut. Libera inițiativă de după ’90 a anulat cam tot ce ținea de estetica urbanistică, de protecția individului, ca și de siguranța în exploatare a unor astfel de trasee de utilitate publică. Liniile aeriene de cabluri au revenit în forță, anulînd reguli și principii ce fuseseră validate de practică. Stăm agățați de cabluri precum spînzuratul de funie. Nu-i frumos, dar e practic. Și, bineînțeles, profitabil. Iar replica televiziunilor digitale, cu antenele lor parabolice, e încă departe de a cîștiga bătălia cu cablurile ale căror păienjenișuri seamănă cu labirinturile din care nu poți găsi vreo scăpare. Dar, cel puțin, a revigorat industria de profil, ceea ce-i mai șterge din păcate. Cablul rămîne, astfel, nemuritor, atoatestăpînitor și… rece! revenit în forță, anulînd reguli și

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!