Mihai BUZNEA
În totală contradicție cu evoluțiile climatice globale, care prognozează încălzirea accentuată a atmosferei și modificarea ciclicității anotimpurilor, românii se confruntă cu un fenomen ce se transformă în psihoză: frigul. Boala e destul de veche, am suferit de ea și în timpul „epocii de aur”, suferim și acum, în plină perioadă de tranziție spre capitalismul popular și economia socială de piață, care, după cum evoluează, ne apropie tot mai mult de Polul Nord și de ținuturile eschimoșilor, acolo unde cînd e cald îngheață și sufletul din tine.
Dar frigul românului e altul. Perfid și cu tulpini viguroase, pentru care nu se găsește antidotul. Se ține tare. Un frig care te ia cu răcori și te face să transpiri abundent. Rece. Debutul lunii septembrie a fost unul dintre mostrele modelului autohton. În plină caniculă, cu temperaturi de peste 38 de grade plus, care au băgat în spitale, dar și sub pămînt (la răcoarea veșnică) sute de români, ne-a lovit, ca din senin, valul. Adică valul de scumpiri care ne-a luat graiul și mălaiul de la gură. Curent, gaze, energie termică, telefoane, carburanți, alimente, servicii. În suflete ni s-a lăsat așa, ca un fel de ceață groasă și irespirabilă, rece și greu de mistuit. Apoi, a venit frigul cel adevărat, grăbit cu vreo două luni, de la Mama-Natură, ca pentru a ne atenționa: vedeți ce faceți, că nu-i a bună! Acest al doilea val ne-a înghețat la propriu, fiindcă la figurat deja dîrdîiam, iar din combinația asta destul de curioasă s-a lăsat cu o cocleală puturoasă și persistentă. Spal-o dacă poți! Furnizorii de apă caldă menajeră au prins din zbor ocazia de a se mai răzbuna puțin (mai mult) pe seama noastră și au închis robinetele pare-se pînă la Sfîntul Așteaptă. Așa că toamna cea frumoasă ne-a băgat urîtu-n casă! Cu promisiunea că dacă nu plătim banii de la datorii, la iarnă vom avea căldură „cotu’ și pișcotu’, labele și botu” de-o să transpirăm sub limbă. Astea-s binefacerile sistemului centralizat, planificat, controlat și… aberant: greșesc unii, suferă toți. Solidaritate socială în versiune românească. Aproape o jumătate dintre băcăuani au găsit antidotul; de voie, de nevoie: centralele termice de apartament. Cu toate că și pentru astea trebuie să ai bani, nu glumă! Un lux necesar. Efectele: pericolul dezechilibrării sistemului rețelelor de distribuție a agentului termic. Perdantul – tot cel sărac, care le suportă pe toate, dator incorigibil și lovit de soartă.
Trebuie să fim, însă, de acord că frigul își are și părțile lui bune: îți ține mintea trează, te face mai dinamic, plus că-ți păstrează niște bani în buzunar. Banii de căldură. Atunci, de ce să te mai lamentezi! Pe vremea lui, Răposatul ne sfătuia să mai punem cîte-o haină pe noi și să facem mișcare. Multă mișcare. Actualii păstori guvernamentali ne îndeamnă să stăm liniștiți, că au ei grijă să nu ni se-ntîmple nimic rău. Am văzut, cu vîrf și-ndesat, ce înseamnă grija asta pesedistă: minciuni de-ngheață apele. Care țin loc de căldură și te scot la primăvară „galben ca turta de ceară…”. În aste condiții, singura nădejde a românului se îndreaptă tot către Cel de Sus, într-o rugă fierbinte, ce-i încălzește inima și-i ține treze speranțele: „Dă-ne, Doamne, în mare mila Ta, numai primăvară luminoasă și ploioasă, vară caldă și frumoasă, toamnă lungă și bogată și fă să se ducă pe pustii iarna cea geroasă și nemiloasă, de care ne-am săturat precum orbul de întunecime și calicul de pîinea uscată. Și mai dă-le, Doamne, stăpînilor noștri lumești, cei de la Putere, suflete de mamă, minte de înțelepți, teamă de păcat și pedeapsa cea de pe urmă pentru trufie, lăcomie, răutate și minciună!” Ca să se mai schimbe cîte ceva și pe la noi. Pînă una-alta, climatul. Fiindcă păcatele pentru care tot plătim au rădăcinile prea adînci, iar plugurile noastre cu boii la jug ară, dar nu desțelenesc.
Lasă un răspuns