Mihai BUZNEA
Se caută mușchii! Au ajuns la mare preț în Europa. E cel mai proaspăt articol de pe lista marilor companii occidentale profilate pe importuri. Oferta e cum nu se poate mai tentantă și stîrnește o adevărată psihoză printre deținătorii mărfii respective; care nu se vinde ca atare, ci numai în carcasă. Cîștigă doar cei care „se bazează”. Selecția-i riguroasă, nu ai cum să fentezi: arăți și demonstrezi – cît de mari și cît de „forțoși” sînt. Îndeplinești baremul, iei calea străinătății. Nu-l îndeplinești, rămîi acasă și te-apuci de culturism, pentru pregătirea rundei viitoare…
Zilele trecute, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale a mai bifat un succes în campania promo de internaționalizare a forței de muncă românești. Sute de bărbați au dat năvală, pur și simplu, la respectiva instituție cu nădejdea că vor prinde vreun patron de picior în însorita și promițătoarea Spanie. E vremea culesului măslinilor, tehnicile de recoltare au rămas (încă) cele tradiționale, ca de pe vremea potopului biblic: scuturatul, prin zgîlțîire, a pomilor, ori pentru așa ceva e nevoie de mușchi, nu? Spaniolii, mici de stat și cam fuduli de bicepși și pectorali, apelează, firesc, la mai vechile lor cunoștințe, care-s oricînd gata să dea o mînă de ajutor, că doar prietenul la nevoie se cunoaște! Succesul e garantat. Pentru patru luni de zile, o ceată de plăieși și de panduri este acceptată în Grădinile Edenului. Purtați pe sus, precum miresele în noaptea nunții, și hrăniți cu speranțe, li se promit cîștiguri fabuloase, negîndite, nemaiauzite: cam de 8 ori salariul lunar al unui muncitor necalificat de pe la noi! Păi cum să nu te duci?! Cînd te-ntorci ești full nu doar de zgîlțîit, ci și de euro.
Urmărind scenele petrecute la respectivul minister, unde se făcea „selecția naturală”, ne-am veselit tare la vederea demonstrațiilor, zicîndu-ne: uite, dom-le, la asta tot românu-i mai tare, avem și noi de unde să ne luăm partea euro-ului! Dar ne-am și întristat, lovindu-ne cu degetele mîini drepte peste frunte: asta (materia cenușie, adicătelea), nu mai are căutare? Ei, da, aia traversează oceanul, se duce prin cele Americi! Noi, acum, batem la porțile Europei, c-am votat și noua Constituție, și cu ce altceva putem să ne facem auziți dacă nu cu lovituri puternice? Dăm și noi în ce se poate! Ori, pentru spectacolul de sunet îți trebuie forță, iar forța ți-o dau mușchii, nu?! Chiar stau și mă mir, știți ca cine, nu? (ca ăl de-l găsești în fiecare sat cu căciula peste ochi și rînjetul lărgit pe-ntreg chipul): la postul ăsta prelungit și aspru, pe care-l facem toți și care nici să se mai sfîrșească, cum și de unde-or fi crescut mușchii, de-avem atîția cît să mai și exportăm? Se vede treaba că ne-ajută rugile noastre fierbinți la Cel ce ne veghează: dă-ne, Prea Milostive, puterea de-a rezista și de-a răzbi! Iată de ce nu pot să nu spun aici și vorba unui șlagăr optzecist: Să crești mare și voinic/ Fără să mănînci nimic!
După fiesta cu căpșuneriile andaluze și metaniile codanelor noastre care au făcut carieră într-o nouă euro-profesie, iată că le-a venit, acum, rîndul feților-frumoși de pe aceleași plaiuri mioritice să le-arate străinilor „cine-i mai tare din parcare!”. Protejîndu-și bicepșii mai ceva ca pe sfintele moaște, aceștia se pregătesc să traverseze continentul spre a merge”la scuturat”. Iacă-tă, am apucat să auzim și așa ceva: să trăiești din zgîlțîit! Și încă bine. Păcatul e că respectiva treabă nu ține prea mult, fiindcă altfel le-ar ploua cu bani. Șansă mare, totuși, pentru acești desperados: măslinul, precum se știe, e-un copac sfînt, cu roade preferate de Cel de Sus. Ca și smochinul, de altfel.
Apropo: știe careva cum se culeg smochinii, și cînd? Poate ne mai învîrtim de vreo euro-profesie!
Lasă un răspuns