FĂRĂ PREJUDECĂȚI Legea celui mai tare

Mihai BUZNEA

Dintotdeauna, legea a fost de partea celui mai tare. El a dictat condițiile și a luat caimacul, indiferent dacă adevărul a fost, sau nu, de partea lui. Cine-mparte, parte-și face, o zicală mereu actuală, ce pune lucrurile la punct și taie dreptul la replică. Nici băcăuanul n-are încotro. Acceptă și suportă, în lipsa alternativei. Atîta timp cît stai la mîna altuia, sentimentul că ți se dă de pomană nu are cum să dispară, deși realitatea e cu totul alta. Pentru mai fiecare dintre noi, factura lunară de plată la apa caldă menajeră a devenit o obsesie, motiv de stress și de migrenă, de certuri în familie, de mizerie cotidiană și soluții fără rezolvare. Disperare, mai ales în anotimpul rece, cînd ziua scade, noaptea crește și consumurile înregistrează cifre astronomice. Specialiștii în materie de habitat și igienă personală au stabilit că un muritor oarecare are nevoie, în medie, de 8,4 mc de apă caldă la fiecare treizeci de zile. Asta înseamnă cîte 280 de litri pe zi, respectiv 11,6 litri pe oră. Cantități care se triplează în cazul unei familii medii de trei persoane. Conform normelor respective de consum și coraborat cu tarifele practicabile actualmente, aceasta va trebui să aloce din bugetul familial cam un milion și jumătate de lei pe fiecare lună, plus celelalte angarale: căldura, întreținerea, curentul. De unde atîția bani? Oricît de binevoitor ai fi, n-ai încotro, tot spre restanțe te îndrepți, cu toate plăcerile pe care ți le rezervă. Pentru a nu intra în necaz, unii au apelat la o soluție – contorizarea – cu speranța că își vor recupera rapid investiția. Iată, însă, că primejdia îi pîndește pe după colț. Principalul furnizor de căldură atenționează: dacă nu ies încasările, toată lumea, posesoare, sau nu de contoare plătește la grămadă, inclusiv pierderile tehnologice. Producătorul nu are voie să iasă în pagubă. Vorba ceea: vrei, nu vrei, bea Grigore, agheazmă. Tehnica nouă e panoplie pentru fudulie. Și nici economii nu mai ai voie să faci, adică să-ți chivernisești consumul după puterea buzunarului. Nu se poate – susțin aceiași specialiști – să te înregistrezi cu doar doi-trei metri cubi, cînd paușalul e de opt ori mai mare. Dar pe ăsta cine l-a calculat, după ce criterii? Alta e durerea: nu se cere cît se produce, iată explicația diferențelor. Un studiu, efectuat la același CET cu cîțiva ani în urmă, releva că funcționarea în regim optim a cazanelor pentru abur tehnologic ar avea numai efecte benefice în comparație cu exploatarea fragmentată: consumul de combustibil pe unitatea de produs ar scade, implicit prețul de livrare, iar consumatorul casnic ar beneficia permanent, pe întreg parcursul zilei și al nopții, de apă caldă și căldură. Cu alte cuvinte, de două ori mai bine: mult, cu puțin. Să se fi schimbat, între timp, elementele de calcul? Nu prea e de crezut. Tehnica e aceeași. Interesele s-au schimbat, iar contorizarea a cam stricat socotelile. Și ce altceva se mai poate face decît să-i dai la cap, să o îngopi? Indiferent de toate aceste manevre, care au o singură direcție – plătitorul de servicii – un lucru rămîne neschimbat: neputința de a ține pasul cu această escaladă demențială a costurilor. Cum de nu se poate înțelege un lucru atît de simplu și de clar ca lumina zilei?