FĂRĂ PREJUDECĂȚI Nebunia colectivă

Mihai BUZNEA

De ce să invocăm ori să mimăm pudoarea din moment ce fiecare știe ce ascunde celălalt! Probabil că asta e întreaga filosofie de creație a celebrului – de-acum – artist fotograf american Spencer Kunig, care domină lumea de la un meridian la celălalt, prin originalitatea scenelor sale. Fascinația pe care o induce și o exercită în rîndul fanilor este una ce nu are termeni de comparație. Domină, dar în același timp oripilează. Un gest și un singur cuvînt de-al său metamorfozează, convinge, impune. Lider autoritar al non-conformismului. Dezbracă din priviri. Maestru inegalabil al psihozei în masă. Peste 3.000 de oameni, bărbați și femei, i-au pozat, goi pușcă, în Piața Centrală din Santiago de Chile, la o temperatură apropiată de zero grade. Operele sale au toate aceeași denumire: COMPOZIȚIE. Trunchiuri goale surprinse în cele mai curioase ipostaze: întinse, adunate covrig, cu picioarele rășchirate, suprapuse, încălecate, răsfirate, strînse snop. Scene largi sau cadre strînse. Planurile de ansamblu sau de detaliu. Culcate sau în picioare, aplecate, șezînd, în genunchi ori pe călcîie.

Ședințe ce durează ore, răstimp în care modelele nu beau, nu mănîncă, nu merg la toaletă. Ce sugerează aceste scene? Poate Auschwitz-ul, Maidonck-ul sau Treblinka. Poate facerea omului, costumul Evei și al lui Adam, holocaustul ori o banală scenă de nebunie colectivă. Artistul cu pricina le poate numi oricum dorește sau îi șoptește inspirația. Manechinele lui, fascinate de tentația imortalizării și a nemuririi (pentru că arta nu moare, nu-i așa?!) sînt tineri – băieți și fete – pînă-n 30 de ani. Corpuri viguroase, siluete cu

„vino-ncoa”, promisiuni de plăceri afrodisiace. Rușinea, jena, intimitatea dispar cu desăvîrșire la semnul maestrului. Cetatea i se prosternează la picioare, cade paralizată, e redusă la tăcere. După marile capitale europene, a venit rîndul Americii, continentul care l-a zămislit pe Marele Artist. Africa, Asia, Oceania, îl așteaptă și ele. Fascinația creației le dă deja fiori. Umblă zvonul că nici ținuturile ghețurilor veșnice, precum Islanda, nu vor fi ocolite de fotograful zburător. Bisericile catolice protestează, îl anatemizează, în timp ce oficialitățile îngăduie, uneori amuzate și ele, extravaganțele. O babă din Cleja exclamă, privind scenele la televizor: piei, drace! Jucanele cu două picioare se excită, înamorate pînă peste urechi la vederea spactacolului cărnii. Vor și ele. De ce să ne lamentăm, provine în incoruptibil; unde-s multe, toate seamănă și nu mai au pe vino-ncoa. Cine n-a văzut un tors de femeie, nud sau un Hercule modern în costumul de la mama lui? Care-i noutatea ? Mergeți la plajă pe Litoral, la nudiști, și vă veți convinge că nu e nimic nou sub soare. Mă mir chiar cum Maestrului încă nu i-a venit ideea?

Spencer Kunig vinde o marfă comună profită de o notorietate ieftină. Misterul voalat de mîna Magicianului, care se spune, pregătește o nouă compoziție. Studiul s-ar numi „nud gol cu mîna în buzunar și floarea la butonieră”, în mărime naturală. Schimbă filmul, maestre, și adu-ți dolarii la Mamaia, nu-i mai risipi prin cele Americi! (Mihai BUZNEA)