FĂRĂ PREJUDECĂȚI Solidari? Cu cine?

Redacția Ziarul de Bacău

Mihai BUZNEA

Dacă e vreun vinovat de cîte rele se întîmplă în țara asta, acela nu e decît presa. Presa e în toate, scormonește în lucruri urît mirositoare, dezbracă, dezvelește, spune, acuză, arată cu degetul: ce faceți, fraților, pînă unde vreți s-ajungeți, nu mai e nici o limită a legii și bunului simț? Se pare că nu! Cam acesta este repertoriul și în noul scandal declanșat în ultimile zile în Ministerul Muncii și Solidarității Sociale. Scandal cu bătaie ceva mai lungă, înspre niște vîrfuri și, mai pe ocolite, pe la partidul de guvernămînt. Care-o fi adevărul, cine știe, numai că un ministru cu moț în frunte tare s-a mai ofuscat și i-a cășunat, pe cine credeți? Pe biroul de presă care, chipurile, n-a știut să pună biciul pe bidivii spre a nu o lua pe arătură. Demiteri și sancțiuni, declarații belicoase, uși închise și lacăte la guri. Nu știu care-i adevărul gol-goluț, poate că nici nu-l vom afla vreodată, dar cadriștii de la MMSS și-au dat destul de urît în petec. Auzi, să ia șpagă, sute de dolari, de la niște amărîți, muritori de foame, pentru un loc de muncă sezonier, la cules de căpșuni în Spania. Dacă e-așa de bun postul cu pricina de ce nu s-au dus ei, respectivii funcționari ministeriabili, în Catalunia să facă mătănii în fața tufelor pînă văd roșu și verde, de amețeală! Să doarmă la baracă și să mănînce la cazan.

Ce o să iasă din toată această tărășenie, rămîne de văzut. Poate ceva capete de pigmei căzute și praful abandonului peste dosarul cu pricina, gen „nu se confirmă”. N-ar fi, după umila mea părere, nici surpriză și nici eroarea cea mai gravă. Guvernanții ce s-au perindat, din ’90 încoace, pe la Palatul Parlamentului sau la „Victoria” s-au specializat în mușamalizarea megaafacerilor cu sume în dolari terminate cu foarte multe zerouri în coadă. Să ni le reamintim?

Caritasul și puzderia de sateliți pe care i-a fecundat, FMOA, FNI, falimentele celebre ale unor bănci trase în țeapă de șmecheri cu proptele unde trebuie, Sovinvest, BRS, și cîte altele. Nume mari și tari, personaje care spun că „nici usturoi n-am mîncat, nici gura nu-mi miroase”. Economia subterană sapă mai ceva ca excavatoarele- gigant de sub Eurotunel, devalizînd bugetul românesc de cel puțin o doime din venituri. Leul se tot aliniază cu unchiul Sam pînă nu se va mai vedea de loc, făcînd prețurile s-o ia razna, ca și disperarea oamenilor. Corupția nu are corupți, este peste tot dar n-o vede nimeni. Atunci ce mai contează o șpagă de rîsul curcilor, ca la MMSS, de cîteva sute, sau poate mii, de parai? Mai că aș fi tentat să-i dau dreptate ministrului cu pricina: de ce vă agitați, oameni buni, doar pentru atîta? Merită? Osînza e-n altă parte, n-o găsiți, oricît ați căuta-o. Stă bine la fereală. Ce dacă amărîții de culegători de căpșuni și-au rupt de la gură și și-au frînt șalele pe plantații?! Nu-s nici primii, dar nici ultimii care o pățesc. V-o spun eu, că știu destule!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.