~4 min lectură 1 comentariu

Fărădelegile făcătorilor de legi

Redacția Ziarul de Bacău

Radu

Mimând stupefacția față de radicalizarea unor manifestanți, premierul Ponta a cerut „restabilirea ordinii prin toate mijloacele” acolo unde oamenii protestează cu disperare împotriva exploatării gazelor de șist și a proiectului Roșia Montană. Declarația sa echivalează cu un ordin de luptă pentru trupele de intervenție. Țara întreagă a văzut „bătălia de la Pungești – Vaslui” (nu departe de Podul Înalt…). De asemenea, a produs emoții și bruftuluiala încasată de ministrul Culturii, liberalul Barbu, mare partizan al celor de la RMGC. Imediat s-au auzit vocile „democraților” neamului care au dat sentința: „Legile trebuie respectate! Altfel, țara intră în haos.” Sunt perfect de acord! Numai că mă întreb despre ce legi vorbim?

Mai întâi, ar fi de discutat despre hotărârile de Guvern prin care se acordă americanilor de la Chevron dreptul de explorare. Firma în cauză reclamă faptul că are toate aprobările legale obținute de la autoritățile române. Așa este! Însă și cămătarii care au lăsat pe drumuri sute de bătrâni le-au luat casele cu acte legale. La fel de legale au fost și privatizările din anii ’90. Cum tot legală este și pensia nesimțită, plătită securistului trădător Pacepa din banii românilor muritori de foame. Un proverb spune că „unde-i lege nu-i tocmeală!”… Dar dacă legea este șuie, făcută de câțiva inși dedați la fărădelegi, oare chiar nu putem să o punem în discuție? Ce înseamnă „democrație”? Puterea poporului – spune dicționarul. Pe țăranii de la Pungești nu i-a întrebat și nici nu i-a informat (corect) cineva în legătură cu soarta terenurilor moștenite de la străbuni. Cei care au dat legile au de răspuns la întrebările oamenilor.

La urma urmei, „legile sunt făcute de oameni pentru oameni și se pot schimba” – zice alt proverb. Dacă legile de care se prevalează Chevron sunt în contradicție cu voința oamenilor și comunităților, atunci ele trebuie schimbate. Altfel, „țara intră în haos!” – după cum bine observa premierul. Nu-i vina răsculaților că s-a ajuns la violențe, ci a „legiuitorilor” care sunt surzi la doleanțele cetățenilor. Pentru că „Patria este norodul, nu tagma jefuitorilor!” – după cum spunea Tudor Vladimirescu.

În ceea ce-l privește pe ministrul Culturii, Daniel Barbu, lui i se aplică altă zicere: „Când doi îți spun că ești beat, du-te de te culcă!”… De o bună bucată de vreme, dl Barbu s-a transformat în agent publicitar al celor de la RMGC. O ține una și bună: proiectul de la Roșia Montană este o adevărată mană cerească pentru România! Protestatarii i-au cerut o anume reținere în manifestările lui publice. Văzând că nu înțelege, unii au încercat să-i explice scurt și ferm. Nu a fost cea mai bună metodă și nici civilizată, însă a venit după un vot incredibil al comisiei parlamentare care a avizat pozitiv contractul cu RMGC. Nici săptămânile de proteste pașnice, nici argumentele academicienilor și specialiștilor geologi, nici dezvăluirile despre matrapazlâcurile ascunse de acest contract nu au convins pe reprezentanții PC, PSD și PP-DD. Doar cei de la PNL și UDMR (din motive absolut diferite!) au refuzat să fie complici la marea afacere Roșia Montană. Când dialogul și protestul pașnic nu dau roade, ce-ar mai fi de făcut într-o democrație strâmbă precum cea din România?
Ștefan RADU

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. J
    JEAN
    8 decembrie 2013, 18:25
    0

    ce legi respecta PONTA??!!–,,LEGEA FURTULUI CAND ESTI LA PUTERE!!!!,,
    –SI O FACE SI ,,PE FATA!!,,,-FAra nici o retinere!!
    –-UNDE SE TERMINA MISIUNILE JANDARMILOR??–CA SUNT PLATI-TI DE NOI -OAMENII SI SLUJESC HOTII!!–
    –-

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.