Cei peste 25.000 de locuitori ai comunelor Vultureni, Dealu Morii, Stănișești, Găiceana, Huruiești, Tătărăști, Corbasca și Dămienești nu mai au acces la rețete compensate și gratuite începînd cu 1 noiembrie. Singura lor posibilitate de a beneficia de tratamentul prescris de medicul de familie, fără a suporta integral costul medicamentelor, era Farmacia mobilă, susținută de Fundația de Sprijin Comunitar și SC Medica SA. Aceasta este și acum prezentă, o zi pe săptămînă, în fiecare comună, dar oferă produse farmaceutice numai contracost. „A venit și astăzi, dar cel care eliberează medicamentele a spus că nu mai sînt fonduri. Medica a terminat plafonul pe întregul an 2005. Abia de la 1 ianuarie 2006 ne-a dat speranțe”, ne-a declarat doctorul Cătălin Andriescu, medic de familie la Stănișești. Cele mai apropiate farmacii de zona unde se situează cele opt comune sînt în Podu Turcului. Dar una dintre acestea este tot a Medica. Mai mult decît atît, cei mai mulți dintre bolnavi nu-și pot permite nici măcar să-și plătească transportul cu autobuzul pentru a ajunge la Podu Turcului. Aproape 50 la sută din populație trăiește din ajutorul social. în consecință, marea majoritate va rămîne cu rețeta în buzunar pînă la anul. (Elena ȚINTARU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.