Casa Fotbalului va găzdui astăzi, cu începere de la ora 11,00, tragerea la sorți pentru „șaisprezecimile” Cupei României, fază în care intră în competiție și cele 16 divizionare A. Practic, într-o urnă vor fi băgate cele 16 echipe calificate după disputarea etapei a VI-a a competiției K.O., în timp ce în cea de-a doua urnă vor fi cele 16 echipe din primul eșalon. în aceste condiții, FCM Bacău va juca, mai mult ca sigur, în compania unei divizionare B. „Nu avem preferințe, dar ar fi foarte bine să fie o echipă cît mai apropiată din punct de vedere geografic. Astfel am putea stabili ca loc de disputare a partidei un oraș cît mai acesibil ca distanță, pentru a evita un drum obositor pentru jucători, care la sfîrșitul aceleiași săptămîni trebuie să evolueze în campionat”, a declarat președintele Gheorghe Chivorchian în legătură cu țintarul de astăzi. în acestă ide, ar fi ideal dacă FCM-ul ar avea ca adversar pe Cetate Suceava, Dunărea Galați ori Gloria Buzău. Celelalte echipe calificate sînt Callatis Mangalia, CS Otopeni, Petrolul Ploiești, Rapid Ii București, FCM Tîrgoviște, Universitatea Craiova, FCM Reșița, CFR Timișoara, FC Brașov, Gaz etan Mediaș, FC Bihor, Unirea Dej și Gloria II Bistrița. Meciurile din „șaisprezecimile” Cupei României se vor disputa miercuri, 21 septembrie pe terenuri neutre. (Eduard CUCU)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.