Femei de strajă bărbaților

S-au adunat, cuminți, într-una dintre sălile pline de calculatoare ale Bazei Aeriene Bacău. Sînt stînjenite nu numai pentru că primesc daruri de 8 Martie într-un cadru festiv, ci și pentru că acest lucru se întîmplă sub tirul blițurilor de la aparatele de fotografiat. Privesc pe furiș către ziariști și, în momentul în care recunosc o față cunoscută printre ei, li se luminează ochii de bucurie. Cei în fața cărora trebuie să evolueze s-ar putea să fie mai umani decît au crezut ele la început. în doar cîteva minute, discuțiile încep să se lege, firesc, degajat, lipsite de convenționalism. Printre cele cinci femei, două fac figură aparte. Sînt noi în galeria de doamne cu care se mîndrește Baza Aeriană Bacău. Una dintre ele are doar 21 de ani și a venit aici doar din luna septembrie a anului trecut. Este cea mai tînără dintre ele și, evident, cea mai emoționată. Se ține dîrză și înfruntă ziariștii cu curaj. Celelalte au mai avut de-a face cu reporterii și fotografii, dar mai mult decît atît, au participat și la misiuni internaționale. Ofițeri superiori sau subofițeri, doamnele de la Baza Aeriană fac de strajă bărbaților din Bacău.

Cristina Țibuchi se mișcă relaxată printre ziariști. Este deja vedetă, după ce încă de anul trecut a ținut prima pagină a ziarelor cu aventura ei din Afganistan. A fost, timp de nouă luni, cel mai important om de pe aeroportul din Kabul, și mult timp a fost și primul român din zonă. A fost plecată aproape un an în misiune într-una din unitățile de elită ale NATO: ISAF sau, altfel spus, Forțele de Asigurare a Securității în Afganistan. S-a acomodat nu numai cu clima, ci și cu șuieratul rachetelor sau al bombelor, și cu vesta antiglonț, cu afganii și cu tot felul de jivine prin preajmă. Primul șoc, în afară de impactul cultural, a fost cel al prezenței morții ca un fapt cotidian printre militari, dar și printre localnici. Femeie dîrză, băcăuanca a știut să treacă peste toate și să se întoarcă mîndră printre ai ei. Și-a arătat profesionalismul pentru că, altfel, ar fi fost trimisă acasă nu numai cu coada între picioare, ci și cu „tinichele” care i-ar fi pus capăt carierei militare. A fost suficient să-i vadă pe alții în astfel de situații, ca să-și dea silința ca nici măcar să nu se glumească vreodată pe seama unei posibile trimiteri a ei în România. S-a întors în țară cu o medalie NATO și cu elogii ale tuturor superiorilor cu care a colaborat. în răstimpul pe care l-a petrecut acolo, subofițerul băcăuan a avut prilejul să cunoască militari din aproape toată lumea. Nu a prea avut ceea ce se cheamă timp liber, doar seara tîrziu se mai aduna cu prietenii la cîte o cafea. în rest, muncă și iar muncă. Cu responsabilitate imensă, dacă ne gîndim că aeroportul din Kabul era cea de-a doua intrare în Afganistan, alături de aeroportul din Kandahar, iar prin mînile ei au trecut toate materialele de aprovizionare a misiunii.

Nu mai vrea să se întoarcă la o unitate terestră

Mădălina Săraru recunoaște tranșant, dar și cu detașarea dată de cei 21 de ani ai săi, că lipsa resurselor financiare a mînat-o către o școală militară. Imediat după absolvirea Școlii Militare, fata a fost repartizată la o unitate militară terestră. Deși colegii nu o tratau rău, abia cînd a venit la Baza Aeriană Bacău, ca transmisionist, a văzut care este diferența. „Nu era vorba de tratament, ci pur și simplu de atmosferă și de oameni. O unitate militară este oglinda comandantului său și, așa cum este șeful, așa este și unitatea. N-aș mai vrea să plec în ruptul capului la o unitate terestră”, ne-a spus fetișcana, convinsă că aici și-a găsit vocația. Face parte dintr-o familie de ploieșteni care nu au mai avut în familie militari, dar ea simte că lumea ei este în armată. „Dacă se va ivi ocazia să plec într-o misiune internațională, o voi face. âmi doresc doar să se ivească ocazia”, a precizat Mădălina.
Lîngă ea, pe scaun, la fel de cuminți, două dintre doamnele cele mai căutate din Baza Aeriană. Sînt Elena Rașcan și Sorina Galan, asistentul și medicul militar ai unității. Ele provoacă și cele mai mari emoții piloților, pentru că dau „verde de zbor” colegilor lor, iar la cel mai mic semn că este ceva în neregulă din punct de vedere al sănătății, aceștia sînt opriți de la zbor. „Dar și ei ne dau emoții nouă”, ne-a spus locotenent-colonelul Sorina Galan, una dintre puținele femei cu grad de ofițer superior din Bacău. Asta pentru că și medicul, și asistentul medical fac parte din fiecare echipaj care urcă în aer. Chiar dacă nu în carlingă, ci de la sol, emoțiile acestora sînt la fel de mari, sau poate mai mari decît ale piloților.

O femeie controlor de trafic aerian, în premieră la Banja Luka

Mihaela Ciupercă are 32 de ani, dar arată ca o puștoaică de liceu. Cu o figură angelică și delicată, absolventă de liceu pedagogic, nimeni n-ar bănui că femeia are copil acasă și a reușit anul trecut o performanță cu care se pot lăuda puțini militari. Pentru prima dată într-un teatru de operațiuni internaționale, o femeie, băcăuanca noastră, a fost controlor de trafic aerian. Mihaela a lucrat cot la cot cu militari de toate națiile timp de patru luni, iar ziua de 8 Martie a petrecut-o anul trecut acolo, în Bosnia. „Cei de alte naționalități nu știau de sărbătoare, ei vorbeau ceva despre ziua internațională a tatălui, nicidecum de cea a femeii. Nu mi-a fost ușor să primesc mesaje de felicitare de la copilul meu din țară în ziua aceea”, ne-a spus femeia. Ea nu a putut indica un anume moment mai tensionat de acolo, pentru că toate au fost la fel de pline de adrenalină. Sigur că atunci cînd plecau elicopteriștii români cu soldați plini de arme golul din stomac era parcă mai dureros. „Era însă la fel de important și de greu la fiecare zbor. Nimic nu te poate pregăti ca o situație reală și de aceea trebuie să stăpînești foarte bine în primul rînd limba engelză, să-i prinzi și nuanțele, pentru că în momentul în care auzi în radio niște comenzi nu stai să analizezi ce-a vrut să spună, ci trebuie să știi să reacționezi corect pe loc, pentru că de asta depinde viața celor din avioane sau elicoptere. Acolo am învățat aproape să nu mai fac diferența între exercițiu și alarmă reală”, ne-a povestit și Mihaela. Ea a refuzat deja o misiune plătită cu sume frumușele în Afganistan, doar pentru a putea participa la un curs de controlori de trafic aerian din SUA. Deja a dat o parte din examene și acum așteaptă rezultatul. De la această „convocare” a lipsit o singură doamnă de la Baza Aeriană, pentru că este internată în spital. (Mirela ROMANEȚ)

pe raster

„Meritele lor profesioanle sînt și ale unității”

Comandorul Virgil Ristea, comandantul Bazei Aeriene, nu a stat prea mult pe gînduri cînd a fost vorba să-și pună colegele de serviciu în valoare. Le-a lăudat, a închinat un pahar de șampanie în cinstea lor și apoi le-a dat cîte un trandafir. Dincolo de asta, el le-a recunoscut însă meritele în ceea ce privește posibilitatea ca Baza Aeriană Bacău să devină parte efectivă și permanentă a trupelor din NATO. „Ele au fost în teatre de operațiuni și nu ne-au făcut de rușine, dimpotrivă. Meritele lor se răsfrîng și asupra unității noastre. Sper ca acest lucru să conteze și anul viitor, cînd vom avea aici, în Bacău, o echipă de specialiști de la NATO care va face evaluarea unității noastre pentru operaționalizarea ei completă. Acum avem doar o escadrilă de avioane militare, care este cooptată în misiunile NATO”, ne-a spus Virgil Ristea. (Mirela ROMANEȚ)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!