Direcția Județeană pentru Cultură, Culte și Patrimoniul Cultural Național Teleorman organizează, în colaborare cu alte foruri naționale și locale, cea de a X-a ediție a Festivalului-Concurs Național de Literatură “Zaharia Stancu”. Menit să omagieze personalitatea scriitorului teleormănean la Centenarul nașterii sale, concursul își propune să stimuleze creația valoroasă în domeniul poeziei, în deplină libertate de exprimare. Cei care nu sînt membri ai Uniunii Scriitorilor și nu au publicat un volum individual de poezie se pot înscrie cu 5-7 poezii, tehnoredactate la computer la două rînduri, cu font 12, în cîte cinci exemplare semnate cu moto, dar care să nu depășească șapte pagini în total. Lucrările vor fi expediate pînă pe 16 septembrie, într-un plic închis, pe adresa Direcției, strada Dunării, nr. 178, camera 53, 0700 Alexandria, cu mențiunea “Pentru concurs”. În plicul cu pricina va fi inclus un alt plic, ce va purta moto-ul respectiv, iar în interior datele autorului (nume, prenume, adresa exactă, numărul de telefon, data și locul nașterii, ocupația și date despre activitatea de creație). Premiul “Zaharia Stancu” este în valoare de 2,5 milioane lei, iar celelalte trei vor avea valori cuprinse între 1.750.000 și 2.250.000 lei. Organizatorii își asumă responsabilitatea tuturor cheltuielilor, inclusiv transportul, iar la cele trei premii se vor adăuga premiile unor prestigioase reviste de cultură. (Cornel GALBEN)
Festival Concurs “Zaharia Stancu”
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.