în Piața Tricolorului din Bacău se vor desfășura, astăzi, festivitățile dedicate Zilei Imnului Național. Manifestările, organizate de Primăria Bacău, împreună cu Garnizoana și Consiliul Local Bacău vor începe de la ora 9.00 și se vor desfășura în fața clădirii Prefecturii. Ordinea și liniștea publică vor fi asigurate de Poliția municipiului, în cooperare cu trupele de jandarmi. Traficul rutier va fi închis pe tronsonul Policlinica Veche – intersecția „Decebal”, începînd cu ora 8.30, pînă la terminarea ceremonialului, prevenindu-se, în același timp, și intrarea din lateral pe firul principal. La ceremonial vor participa lideri ai administrației publice locale și ai celorlalte instituții ale statului, reprezentanți ai partidelor politice și ai agenților economici, cadre militare active, în rezervă sau în retragere, veterani de război, elevi, studenți, etc. (Elena SOLOMON)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.