Alexandra, fiica lui Ioan Andrei, inspectorul-șef adjunct al Inspectoratului Teritorial de Muncă (ITM), și prietenul ei, Victor Lefter, au fost atacați sîmbătă seara, de mai mulți colegi de clasă, în fața imobilului în care locuiește tînăra. Evenimentul a intrat, la începutul acestei săptămîni, și în atenția autorităților, care au deschis anchete pentru a identifica persoanele responsabile pentru cele întîmplate.
în seara de 18 februarie, Alexandra Andrei și Victor Lefter s-au dus la o petrecere la restaurantul Hanovra, după care tînărul și-a condus prietena acasă, în zona Orizont, cu un taxi. „Pe la ora 22.00, fiică-mea m-a apelat pe telefonul mobil, cu rugămintea să cobor, că au fost atacați de mai mulți colegi de clasă și de alte persoane, cu intenția să-i bată. Am ieșit imediat, și eu și soția, chiar în pijama, cum ne-a prins. în fața blocului, unul dintre agresori îl lovea pe Victor, cu toate că acesta era deja la pămînt. L-am imobilizat, dar nu am reușit să aflu ce căutau în zonă, că un altul a țîșnit din întuneric asupra lui Victor, care nici nu apucase să se ridice. I-am dat drumul primului și amîndoi au fugit. Am alergat după ei vreo 50 de metri, dar n-aveam cum să-i ajung, că eram în papuci. Văzîndu-mă neputincios, primul m-a insultat și m-a amenințat cu moartea”, a povestit oficialul ITM. Cînd s-a întors la bloc, strigînd către vecini să cheme Poliția, Andrei și-a găsit soția lovită în plină figură, deoarece făcuse imprudența să-și apere fata de încă un bătăuș. A intervenit pentru a aplana conflictul, după care au urcat în apartament. „Nu-mi vine să cred că au fost atacați astfel de proprii lor colegi. Erau vreo nouă agresori, unii beți, șase de la «Alecsandri», și trei pe care nu-i cunoșteam. Nu am lovit pe nici unul, ci numai i-am alungat”, a continuat inspectorul.
„Ne-au așteptat cu două mașini, ca-n filme. Printre ei era și Marius Aanuței, cel care convocase gașca din cauză că se certase prin SMS-uri cu Victor, dintr-un motiv mai vechi, dar și Vasilică Țurcan, care mai era și băut”, ne-a declarat Alexandra, elevă în clasa a XII-a la Colegiul Național «Vasile Alecsandri». Evenimentul nu a rămas fără urmări. Luni, Ioan Andrei a depus o plîngere la liceu, iar ieri dimineață soția sa s-a prezentat la Secția 1 Poliție.
Primele reacții
Autoritățile au reacționat la sesizările familiei Andrei. „Avem o plîngere, care a fost deja dată în lucru”, a confirmat Carmen Șova, purtător de cuvînt al Inspectoratului Județean de Poliție. „Am primit, într-adevăr, o sesizare de la tatăl Alexandrei Andrei și am deschis o anchetă, pentru a stabili cu exactitate ce s-a întîmplat și cine se face vinovat. Dacă faptele se dovedesc a fi reale, cei incriminați riscă să primească sancțiuni de la o simplă mustrare în fața colegilor și pînă la exmatriculare, care poate fi fără drept de reînscriere anul acesta la noi, cu drept de înscriere doar anul viitor și într-o altă unitate școlară sau chiar cu interzicerea înscrierii în orice altă unitate de învățămînt. E rușinos că se petrec asemenea lucruri cu elevii unui liceu în care 21 de clase au medii peste nouă”, a afirmat directorul Colegiului „Alecsandri”, Vasile Cautiș. Potrivit explicațiilor sale, asemenea conflicte, destul de frecvente în ultima vreme prin școlile băcăuane, sînt provocate adesea de relații tensionate între colegi, eventual pe motive sentimentale. „E greu, în orice caz, să-mi explic cum s-a întîmplat așa ceva la o clasă atît de bună la învățătură”, a mai comentat profesorul Cautiș.
Am reușit să-l contactăm telefonic și pe unul dintre tinerii acuzați că ar fi participat la bătaie. „A fost o simplă îmbrînceală, din cauza unui schimb de SMS-uri. Nu eram beat și nici n-am bătut pe cineva. Ne aflam numai în trecere prin zonă. Dacă doamna Andrei și-a scos certificat medico-legal, poate că a avut probleme cu soțul. Nu vă pot spune mai multe, că sînt la o pregătire”, a declarat Vasilică Țurcan, care, în cîteva minute de convorbire, a răspuns mai tot timpul cu «nu știu». Colegul său, Marius Aanuței, și el acuzat de Alexandra Andrei, n-a fost de găsit nici pe telefonul mobil, nici pe cel fix. (Alin LEANCĂ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.