~2 min lectură 1 comentariu

Finanțare europeană pentru tronsonul Bacău-Pașcani, parte din viitoarea autostradă A7

Redacția Ziarul de Bacău

CNAIR a semnat azi contractul de finanțare din fonduri europene a realizării studiului de fezabilitate și a proiectului tehnic pentru tronsonul Bacău-Pașcani.

Acesta face parte din proiectul șoselei Ploiești – Buzău – Focșani – Bacău – Pașcani, care, în funcție de concluziile proiectantului, va fi drum expres sau autostrada A7.

CNAIR, în calitate de Beneficiar, și Ministerul Transporturilor, în calitate de Organism Intermediar pentru Transport, au convenit în data de 14.02.2019 încheierea Contractului de Finanțare nr.27, pentru proiectul „Elaborare Studiu de Fezabilitate și Proiect Tehnic pentru Drum de mare viteză Bacău-Pașcani” în vederea acordării finanțării nerambursabile alocată prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 1-Îmbunătățirea mobilității prin dezvoltarea rețelei TEN-T și a metroului, Componenta 1, Obiectiv Specific 1.1 -Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere-sprijin pregătire proiecte de investiții, Operațiunea- Creșterea mobilității pe rețeaua rutieră TEN-T centrală, se arată într-un comunicat de presă.

Obiectivul general al proiectului, ca parte din rețeaua TEN-T, este îmbunătățirea competitivității economice a României prin dezvoltarea infrastructurii de transport care facilitează integrarea economică în Uniunea Europeană, contribuind astfel la dezvoltarea pieții interne cu scopul de a crea condiții pentru creșterea volumului investitorilor, promovarea transportului durabil și a coeziunii în rețeaua de drumuri europene.

Valoarea totală a proiectului este de 20,3 milioane de lei și va fi finanțat prin Programul Operațional Infrastructura Mare 2014-2020 astfel: 85% contribuția Uniunii Europene din Fondul de Coeziune – 14,5 milioane de lei, 15% contribuția proprie – 2,5 milioane de lei, restul de 3,2 milioane de lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.

Durata proiectului este de 24 de luni.

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. r
    radu
    22 februarie 2019, 05:14
    0

    2 ani ….dureaz cel putin 5 ani …dupa care inca 5 ani contestatiile….daca se reuseste dupa cel putin 10 ani …apoi ….se reia studiul de fezabilitate ….si tot asa …. deci , cind oi vedea eu drum expres sau A7 , bacau pascani sa pot sa merg cu masina pe el , ATUNCI O SA ZBOARE PORCUL SI CALUL , SI O SA FIM TOTI HARAP ALB …..!

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.