Firmele de plasare a forței de muncă în străinătate nu mai au nevoie de acreditarea Ministerului Muncii și Solidarității Sociale. Practic, ele își pot desfășura activitatea și fără acest document. „Această reglementare este de natură să elimine birocrația în eliberarea tuturor autorizațiilor necesare și a piedicilor de care firmele cu acest profil se plîngeau că le întîmpină. Perioada de acreditare era foarte mare și mulți patroni se plîngeau că pierd din acest motiv contracte importante”, ne-a declarat Ion Barbu, inspector șef la Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) din Bacău. Această nouă măsură sporește însă rolul Inspecției Muncii, în a cărui sarcină revin controalele și urmărirea contractelor cu ofertă de muncă în străinătate. Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă va avea obligația să trimită trimestrial la ITM Bacău situația privind persoanele mediate și angajate în străinătate. În județul nostru sînt în prezent șase firme care se ocupă cu plasarea forței de muncă în străinătate. (C.T.)
Firmele care trimit muncitori în străinătate nu mai au nevoie de acreditare de la Ministerul Muncii
Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale
Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.
Specificul Activității Jurnalistice
Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.
Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.