Spații de depozitare, hale, garaje, teren și alte active ale societății Mecon Onești au fost scoase ieri, 10 decembrie, la licitație de Administrația Finanțelor Publice, în contul datoriilor acumulate. Sînt, astfel, scoase la vînzare o parte dintre cele mai bune active de acest gen din Onești, pentru care Fiscul cere, din start, ceva mai mult de 11 miliarde de lei (fără TVA). Investiția – spun oamenii de afaceri din Onești – face banii, pentru că activele sînt numai bune pentru una sau mai multe inițiative private din categoria spălătoriilor, vopsitoriilor sau atelierelor de service auto, ori pentru orice alte activități care presupun hale de producție, spații de depozitare etc.
Licitația, programată în timp scurt, pe 20 decembrie, vizează, în fapt, o hală de 253 de metri pătrați construită în 1991, două hale situate în Cartierul TCR – de 114 și 330 mp, garaje auto, platformă betonată și teren de 3.728 mp, precum și o hală pentru spălătorie auto de 4.756 mp și teren de peste 2.000 mp. Mecon Onești a fost una dintre cele mai mari întreprinderi de transport și servicii mecanizate în construcții, care pînă în 1990 avea ca arie de activitate toată Moldova. Societatea și-a păstrat obiectul de activitate, dar nu și zona de acțiune și se află, în prezent, în proprietate privată. Conform raportărilor făcute pe piața de capital Rasdaq, 40% din capitalul social aparține asociației salariaților, 30,16% Societății de Investiții Financiare Moldova Bacău și aproape 30% unor acționari independenți, cu pachete semnificative, dar și acționarilor rezultați în urma marii cuponiadei din anii ’90. Acești acționari împart un capital social de aproape 5,3 miliarde de lei. Capitalul este împărțit în acțiuni cu valoarea nominală de 25.000 de lei, tranzacționate din 16 decembrie 1996. Interesul pentru aceste acțiuni a fost, însă, extrem de slab. în acest interval de timp au fost înregistrate numai 332 de tranzacții, cu 30.598 de acțiuni, la o valoare totală de numai 14,5 milioane de lei.
Ultima tranzacționare pe piața de capital Rasdaq a acțiunilor Mecon a avut loc cu aproape o lună în urmă, cînd prețul acțiunii a fost fixat la 17.000 de lei. Acesta este cel mai mare preț (maxim istoric) înregistrat de acțiunea Mecon în ultimele 52 de luni, față de un minim de 13.000 de lei tot în ultimele 52 de luni. Cele mai recente date financiare raportate de societate pe piața de capital arată că anul trecut aceasta a avut o cifră de afaceri în scădere față de anul anterior, și a fost numai 17,7 miliarde de lei, și a obțiunut venituri din exploatare de 3,5 miliarde de lei. Mecon a cheltuit cea mai mare parte din bani cu personalul (peste 10,6 miliarde de lei) și a încheiat anul cu o pierdere de aproape 3,7 miliarde de lei. La Mecon lucrau, la sfîrșitul anului trecut, numai 109 salariați. (Petru DONE)ața de capital arată că anul trecut aceasta a avut o cifră de a
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.