Florin Grapă renunță la Știința Bacău

Administrator

Florin Grapă este un nume arhicunoscut în voleiul românesc. Reputatul tehnician băcăuan, în vîrstă de 52 de ani, are un palmares de invidiat: două titluri naționale și o Cupă a României cu Știința Bacău, echipă la care este antrenor din 1988, trei titluri de campion al României cu echipa de junioare a Clubului Sportiv Școlar Bacău, în perioada 1983-1988, o sumedenie de alte medalii de argint și de bronz cu cele două echipe amintite etc. în plus, din 1988 și pînă în 2000, Florin Grapă a fost antrenor la echipa națională de volei, junioare, a României, cu care a participat la trei turnee finale ale Campionatului European, la unul al Campionatului Mondial și la șase Balcaniade. în 2003, a fost numit antrenor principal la „naționala” de senioare a României, prezentă anul trecut la turneul final al Campionatului European. De trei ani, are gradul de profesor universitar la Facultatea de Educație Fizică și Sport din Bacău, unde a fost și prodecan. Din aprilie 2002, este director al Clubului Sportiv Universitar Știința Bacău.

„Am obosit. Am nevoie de o pauză”

Pînă la finalul sezonului competițional intern 2005-2006, în care Știința Bacău (n.r. – echipa feminină) luptă pe două fronturi, campionat și Cupă, au mai rămas două luni. Știința se află în postura de principală favorită la izbîndă în ambele competiții. După ce acestea se vor fi încheiat, Florin Grapă are de gînd să se retragă de la cîrma echipei. Ideea nu i-a venit peste noapte antrenorului băcăuan, ea fiind „clocită” de aproape un an. în septembrie 2005, Grapă declara: „Pentru mine, nu există cuvîntul vacanță. Foarte mulți interpretează că eu merg în concediu atunci cînd plec în cantonament cu echipa. în fiecare an, îmi fac programare pentru concediu, dar pentru că asta e regula. Fiind cadru didactic, am dreptul la 62 de zile de odihnă «legală» pe an. Eu figurez în concediu de cînd se încheie sesiunile din vară și pînă cînd încep cele din toamnă. Fac cerere în fiecare an, dar nu-l efectuez. Poate că aș simți nevoia să lipsesc o săptămînă. Din 1983, n-am avut niciodată concediu, în sensul în care acesta este perceput de majoritatea oamenilor”.
Acum, antrenorul este hotărît să pună ideea în aplicare. „Aștept să se încheie acest campionat, cu bine, și apoi voi schimba ceva. Am obosit. Am nevoie de o pauză, în general. Vreau să mă retrag o perioadă și să-mi văd numai de școală. Cred că așa e mai bine, cu toate că activitatea sportivă e hrana mea. Așa simt acum. âmi trebuie o perioadă mai lungă de odihnă și de liniște. Cea de acum este tulbure. Aș prefera să trec în linia a doua, să ajut echipa din spate. Este foarte important să alegi bine momentul în care să faci pasul înapoi. Acum, efectiv trag de mine. Nu-i deloc ușor să lucrezi în condițiile astea, cînd nu mai există tragere de inimă. S-ar putea să rămîn la club doar ca director. Cît despre «națională», mă gîndesc în continuare ce voi face”. (Marius AMBROZIE)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.