Fondul pentru servicii stomatologice, nici pe o măsea

Administrator

Bilanțul celor șapte ani de la înființarea Casei Județene de Asigurări de Sănătate (CJAS) arată că anul trecut, pentru prima dată în istoria instituției, fondul destinat serviciilor medicale stomatologice a scăzut față de perioadele anterioare. Astfel, dacă în 2004 județului Bacău i-au fost repartizate 22 miliarde lei pentru îngrijiri medicale stomatologice, în 2005 a beneficiat de numai 18,8 miliarde lei, ceea ce a reprezentat 1,1 la sută din cheltuielile totale ale CJAS cu serviciile medicale. Din 1999 și pînă la sfîrșitul anului 2005, din fondul asigurărilor de sănătate au fost decontate 152.930 servicii medicale efectuate către populație de cei 143 de medici stomatologi aflați în contract cu CJAS. Din aceste servicii, peste 76 la sută au fost acordate persoanelor în vîrstă de pînă la 18 ani. Dacă ne referim strict la anul 2005, din cele 644.000 de persoane care sînt asigurate pentru sănătate, în tot anul 2005 au beneficiat de servicii stomatologice gratuite (copiii pînă la 18 ani) sau acoperite în proporție de 40 la sută numai 28.694. Raportat la cei 143 medici stomatologi, rezultă că fiecare dintre ei a primit în tot anul 2005 atîția bani cît să acopere tratamentul a doar 200 de pacienți. în luna ianuarie au fost acordate servicii stomatologice gratuit ori compensat la un număr de 3.795 pacienți, adică la 27 pacienți/dentist. în 2006, din fondul asigurărilor de sănătate vor fi alocate, lunar, pentru servicii stomatologice două miliarde lei, adică 24 miliarde lei pe întregul an. Deși este o creștere de aproape 25 la sută, nici așa suma nu e suficientă. în medie, unui medic îi revin lunar 13,9 milioane lei, cît să-i ajungă pentru protezele acrilice a patru pacienți. (Elena ȚINTARU)

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.