Forme, reforme și… reformism

Mai întîi a fost schimbată forma. Forma de Stat. într-o zi de sfîrșit de decembrie Monarhia a fost înlocuită cu Republica Populară. Și mai apoi, cu Republica Socialistă. Cu tot cortegiul de reforme: naționalizările, reforma agrară, reforma monetară, reforma învățămîntului etc. Reforma învățămîntului din 1948, de inspirație sovietică – la fel ca celelalte reforme – trebuia să asigure cît mai rapid cadrele necesare „construirii societății socialiste”, „în zbor spre culmile comunismului”: muncitori, tehnicieni și ingineri. De aceea școlile erau „medii tehnice” (industriale, agricole, de textile, de pielărie, drumuri și poduri etc.), iar universitățile au devenit Institute pedagogice de trei ani funcționînd în mai în toate capitalele de județ ale țării. „Din păcate”, dascălii care trebuiau să predea la aceste școli și institute erau pregătiți și formați, ca și mine, în școlile și universitățile burghezo-capitaliste. Și atunci, s-au înființat I.P.C.D-urile (Institutele de Perfecționare a Cadrelor Didactice), unde dascălii trebuiau din nou școliți, ca să le spele creierele în apa nesfințită a socialismului științific și a marxism-leninismului aduse de „eliberatorii sovietici”. Iar pentru cadrele superioare de partid și de stat a fost înființată Academia „Ștefan Gheorghiu”, pe care a urmat-o toată „floarea cea vestită” a intelectualității române „educată” în acea vreme. în timp ce mare parte dintre intelectualii de înaltă clasă mureau în închisori și lagăre dacă făcuseră parte din „partidele istorice”…
Ministerul Educației și învățămîntului din vremea aceea și-a îndeplinit cu prisosință directivele venite „de sus” pentru educarea patriotică / comunistă nu numai prin orele de „învățămînt politic”, ci și prin celelalte discipline școlare, începînd cu Istoria și Socialismul Științific și terminînd cu orele de sport și dirigenție. Iar profesorii se chinuiau ca în planificările trimestriale și în lecții să prevadă numaidecît momentul politizării și actualizării, în fiecare oră. Fie că era vorba de ecuația cu două necunoscute (la Matematică), ori de sistemul digestiv (la Anatomie), sau de baze și acizi (la Chimie). La Limba și literatura română îmi era ușor să politizez lecția cînd predam scriitori noi introduși în programă, cum ar fi: Teodor Neculuță, Păun Pincio sau Alex. Sahia. Chiar și cînd predam comediile și schițele lui Caragiale, unde critica la adresa moravurilor burgheze era evidentă. Sau cînd predam „âmpărat și proletar” de Eminescu, considerată capodoperă pentru că poetul pornea de la evenimentul revoluționar al Comunei din Paris, deși finalul poemului este sceptic, sintetizat prin ultimul vers („Vis al morții eterne e viața lumii întregi”). Dar Eminescu a scris și „Doina” („De la Nistru pân’ la Tisa / Tot românul plînsu-mi-s-a”), despre care era interzis să se amintească…
Pe la sfîrșitul deceniului ’80 se discuta în gazete despre o nouă Lege a învățămîntului, al cărui proiect confirma o „idee fundamentală revoluționară”: „îmbinarea învățămîntului cu cercetarea și producția”. Ceea ce demonstrează direcția în care a evoluat „educația” în țara noastră, dar și adevărul că învățămîntul nu se poate face fără cercetare. Și ca dovadă a acestui adevăr, după 1990 Ministerul învățămîntului a devenit M.E.C. (Ministerul Educației și Cercetării). De ce nu Ministerul învățămîntului și Cercetării, sau, mai simplu – cum exista și în alte țări europene – Ministerul Instrucțiunii Publice? Cum l-a edificat Spiru Haret la începutul secolului XX, cînd mergeam cu pași siguri spre Europa. Poate tocmai întreruperea acestei evoluții firești, de peste o jumătate de secol, conduse de politicienii noștri din această perioadă, la un „reformism” dăunător învățămîntului românesc, care nu-și mai găsește astăzi drumul trasat de fostul Ministru a Instrucțiunii Pubice, Spiru Haret: reforma metodelor și programelor analitice, și nu reformism, adică reformă de dragul de a schimba ceea ce a însemnat progresul învățămîntului din România de-a lungul anilor. (Prof. Marin COSMESCU)tegiul de reforme: naționalizările, reforma agrară, reforma monetară, refo

Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!