Adrian Năstase aduce în atenție firma Vertcon din Bacău, ca fiind implicată în actele de corupție de care este acuzat. Procurorii Departamentului Național Anticorupție (DNA) au început cercetările într-un nou dosar penal care îl privește pe Adrian Năstase, sub acuzația de primire de foloase necuvenite. Aceștia spun că, în timpul campaniei electorale din 2004, fostul prim ministru ar fi primit de la două societăți comerciale materiale publicitare în valoare de 26 de miliarde de lei. Este vorba despre societățile Eurografica din București și de Vertcon Bacău, firmă la care erau acționari Sergiu Sechelariu și Irina Jianu. Tot la aceeași firmă se regăsea, ca angajat, mai precis contabil, și Cristina Popa, martorul despre care Daniel Morar, șeful DNA, spunea că a fost stropită cu motorină ca amenințare că spune prea multe la audieri. Mai tîrziu, Cristina Popa a depus plîngere la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Bacău, dar nu pentru vreo amenințare cu moartea, ci pentru șantaj. Mai mult, surse din anturajul femeii au susținut, la vremea respectivă, că motorina era de fapt un inofensiv spray de țînțari. Am încercat să luăm legătura, ieri, cu patronii firmei Vertcon, să aflăm dacă ei au depus plîngere că nu au fost decontate facturile emise pentru materialele electorale din campania lui Adrian Năstase. La sediul firmei Vertcon, cîțiva funcționari au spus că nu mai este nimeni din conducere după ora 16.00, dar că oricum nici una dintre persoanele căutate de noi nu se mai regăsește în firmă și că un domn Ungureanu este cel care decide acum destinele acesteia. (Mirela ROMANEȚ)
Articol recuperat din arhiva brută a Ziarului de Bacău. Poate conține elemente suplimentare, care nu aparțin produsului jurnalistic. Ne cerem scuze pentru inconvenient!
Opinii & Comentarii Cititori
0Nu există încă opinii la acest articol.
Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.