~3 min lectură • 1 comentariu

Fotbal, Liga II / SC Bacău – ACS Berceni (sâmbătă, ora 11.00, Stadion Aerostar, TVR 3)

Redacția Ziarul de Bacău

sport 181013liga2
Invincibilitatea oaspeților, în mare pericol

Venită după două rezultate pozitive – 5-1 cu Suceava și 2-2 la Galați -, SC Bacău are în continuare o mare foame de puncte. Va trebui să o „mănânce” pe una dintre formațiile momentului în eșalonul secund, ACS Berceni, neînvinsă în șase etape, la fel ca liderul Rapid. „Vom avea un meci foarte greu, contra echipei care are cea mai bună apărare de până acum, cu doar patru goluri primite. Asta arată că Berceniul are valoare și este disciplinată și bine așezată în teren. Tinerețea celor mai mulți dintre jucători se îmbină cu experiența altora, între care Nicu Epaminonda. Știm că este o echipă greu de învins, dar ne-am pregătit bine și cred că vom câștiga”, ne-a declarat antrenorul Viorel Tănase. Tehnicianul a făcut rost de o înregistrare a unui meci al celor din Berceni și va face vineri o analiză video împreună cu echipa. La SC Bacău nu sunt jucători indisponibili. „Doar Sascău a acuzat o durere la inghinali după meciul de la Galați, dar până la ora meciului cred că va fi recuperat. A reintrat în lot și Oltean, care s-a pregătit normal în ultima săptămână. Așteptăm cât mai mulți spectatori în tribună și mă folosesc de prilej pentru a le mulțumi suporterilor pentru sprijinul de la meciul cu Suceava. Aportul lor a contat în victoria noastră”, a mai spus Viorel Tănase. Aflat lângă antrenor la conferința de presă de la sediul clubului, atacantul Bogdan Ungureanu a declarat: „Nu putem promite publicului băcăuan decât că vom da totul pentru victorie la ora meciului cu Berceniul. În ceea ce mă privește, desigur că voi încerca să ratez mai puțin. Ocaziile pe care nu le-am fructificat mă supără, mai ales că până acum am irosit situații ușoare și am marcat din poziții mai dificile”.

* Etapa IX (sâmbătă, 19 octombrie): Unirea Tărlungeni – Gloria Buzău, SC Bacău – ACS Berceni (TVR 3), CF Brăila – Dunărea Galați, FC Clinceni – Rapid CFR Suceava, CSM Unirea Slobozia – Rapid București; CSMS Iași și Farul Constanța stau.
CLASAMENT
1. Rapid București 7 5 2 0 10- 5 17 (5)
2. FC Clinceni 6 4 1 1 15- 6 13 (4)
3. CSMS Iași 6 4 0 2 10- 6 12 (3)
4. ACS Berceni 6 3 3 0 8- 4 12 (3)
5. Unirea Slobozia 8 2 4 2 13-13 10 (-2)
6. Farul Constanța 8 3 1 4 7-11 10 (1)
7. Gloria Buzău 6 2 3 1 9- 6 9 (-3)
8. CFR Suceava 7 1 3 3 7-15 6 (-3)
9. Unirea Tărlungeni 6 1 2 3 4- 6 5 (-4)
10. CF Brăila 6 1 2 3 9-12 5 (-4)
11. SC Bacău 6 1 1 4 9-12 4 (-5)
12. Dunărea Galați 6 0 2 4 7-12 2 (-7)
* Etapa X (sâmbătă, 26 octombrie): Rapid CFR Suceava – CSMS Iași, Dunărea Galați – FC Clinceni, ACS Berceni – CF Brăila, Gloria Buzău – SC Bacău, Unirea Tărlungeni – Unirea Slobozia.

Peter KELMANN

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

1
Exprimă-ți opinia civilizat
  1. G
    Gogu
    19 octombrie 2013, 11:57
    0

    Desi rezultatul a fost viciat de arbitru, prin faptul ca altfel decurgea jocul fara penalty, sistemul de joc al Bacaului nu da rezultate pe actualii jucatori. Iar acestia nici nu se pot transforma prea mult. Campionatul este ratat pentru locurile 1-6, daca se continua tot asa. Macar de s-ar trece la 1-4-4-2, sistem care i-ar face pe jucatori sa se gaseasca altfel in teren (gaseasca, in sensul de a ajunge mingea la cineva, chiar si pe terenul denivelat de la Aerostar). Chiar si mingile inalte ar avea sanse duble. Sistemul actual este ceva de genul: sa ne risipim cat mai mult pe teren si daca se poate sa ne gasim foarte rar, PREVIZIBIL, urmarind sa scapam de minge, fara a combina rapid si eficient, fara a presa sau marca adversarul… Daca tot se insista pe sistemul actual, chiar si fara sa fure arbitrul (un specimen handicapat ati vazut la acest meci), se va dubla acel minus 8 din clasamentul adevarului. O confirmare este cazul Botosaniului, la care si jucatori care nu straluceau la Bacau, dimpotriva, dar care alearga intr-un sistem care le da o sansa, se evidentiaza. 1-4-4-2 inchide spatiile, descurajeaza adversarul care, astfel, poate fi surprins la prima greseala, creeaza superioritate in atac sau la contraatac, se poate combina rapid etc. Bacaului ii lipseste un atacant gen Ad. Campeanu, R. Lucacs, Boghian, un mijlocas gen Dobos, dar ca atunci cand dadeau rezultate. N-aveti decat sa invatati din greseli, numai ca, trecand timpul, va bateti joc de suporteri. Chiar si daca ei trebuie sa suporte…
    1-4-4-2: Oltean (Petrariu) – Mihalachioaie (Blanaru), Lozneanu, Burca, Sascau (Luncanu) – Schiopu, Adascalitei (Intuneric), Cl.Tudor (Majer, Intuneric, Strugariu), Miron (Curiliuc) – B.Ungureanu (Predoiu), Hurdubei (B.Rusu).

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.