~4 min lectură 0 comentarii

Fotbal, Liga III / Aerostar Bacău – CSM Moinești 0-1 (0-0)

Redacția Ziarul de Bacău

sport 020913liga3
Gol norocos, victorie meritată

La o primă citire a echipei Aerostar, se părea că trupa lui Ghiță Chitic este exact la polul opus celei care pierdea cu 6-0 în fața Moineștiului în Cupa României. Cu jucători precum Boghian, Dobârceanu, Doboș sau Carp, Aerostar putea emite pretenții în fața conjudețenei cu pretenții. Pe teren s-a văzut însă că noii veniți sunt rupți de restul formației. Aerostar n-a legat mai nimic, astfel că dominarea teritorială și majoritatea ocaziilor au aparținut celor de la CSM Moinești. Oricum, era un meci aspru disputat (Carp și-a rupt mâna la un duel), cu multă ambiție, care s-ar fi îndreptat spre o remiză albă, dacă nu intervenea nefericitul recital de gafe al lui Savu. Mai întâi, în min. 72, portarul gazdelor a „bărbierit” balonul, în loc să-l degajeze, și a fost cât pe ce să marcheze un autogol. Un minut mai târziu, Brăescu șutează nu prea tare pe direcția lui Savu, acesta are o priză defectuoasă, iar mingea îi sare din piept în lateral, scurgându-se în poartă. Aerostar s-a căznit să egaleze, moineștenii au avut o bară și puteau majora avantajul, dar scorul a rămas 0-1. Pentru o intrare prea nervoasă la adversar, Patriche a primit cartonaș roșu în prelungirile partidei.

Formațiile
– Aerostar: Savu – Ichim, Strungariu, Măgirescu, Sârbu, Doboș, Patriche, Dobârceanu, Honea, Pasniciuc (min. 64 Bălan), Boghian (min. 61 Carp, min. 88 Gh. Ramon);
– CSM Moinești: Bordeianu – Chelariu, Lupu, Irimia, R. Marin (min. 90 Pascu), Brăescu, Apostu, Corman (min. 89 Costel Trofin), Sorin Trofin (min. 60 Abuzitoaei), Berbecie (min. 90 Pavel), Darie.

Declaratii după meci
– Sorin Trofin, antrenor CSM Moinești: „Este adevărat, golul a fost norocos, dar noi am atacat tot timpul și ne-am creat ocazii, deci cred că victoria a fost meritată. Scopul nostru în acest an este să ne clasăm pe un loc mai bun decât 2-ul de anul trecut. În ceea ce mă privește, voi fi pe teren atât timp cât consider că este nevoie de aportul meu. Când nu voi mai putea, voi ridica mâna să cer schimbarea”.
– Valentin Cioancă, antrenor secund Aerostar: „Nu avem un lot rău, dar sunt patru jucători de valoare care au venit la noi de doar două săptămâni. Asta s-a văzut, relațiile de joc au suferit. Pe de altă parte, eu cred că meritam un egal. Nu este însă cazul să ne repezim pe Savu, să-l timorăm și mai tare. In continuare, e nevoie să ne omogenizăm și mai rapid, pentru a scoate din deplasare punctele pierdute acum acasă”.

* Liga III, Seria 1, et. I: Cetatea Tg. Neamț – FCM Dorohoi 1-1, Sporting Suceava – Ceahlăul II Piatra-Neamț 1-1, Bucovina Rădăuți – Știința Miroslava 1-3, Bucovina Pojorâta – Kosarom Pașcani 1-0; Petrotub Roman a stat.
CLASAMENT
1. Știința Miroslava 1 1 0 0 3-1 3 (3)
2-3. CSM MOINEȘTI 1 1 0 0 1-0 3 (3)
2-3. Bucovina Pojorâta 1 1 0 0 1-0 3 (0)
4-7. FCM Dorohoi 1 0 1 0 1-1 1 (1)
4-7. Ceahlăul II Piatra-Neamț 1 0 1 0 1-1 1 (1)
4-7. Cetatea Tg. Neamț 1 0 1 0 1-1 1 (-2)
4-7. Sporting Suceava 1 0 1 0 1-1 1 (-2)
8. Petrotub Roman 0 0 0 0 0-0 0 (0)
9-10. Kosarom Pașcani 1 0 0 1 0-1 0 (0)
9-10. AEROSTAR BACĂU 1 0 0 1 0-1 0 (-3)
11. Bucovina Rădăuți 1 0 0 1 1-3 0 (-3)
* Etapa II (miercuri, 4 septembrie, ora 17.00): CSM Moinești – Bucovina Pojorâta, FCM Dorohoi – Aerostar Bacău, Ceahlăul II Piatra-Neamț – Cetatea Tg. Neamț, Petrotub Roman – Bucovina Rădăuți, Știința Miroslava – Sporting Suceava; Kosarom Pașcani stă.

(Peter KELMANN)

Urmărește Ziarul de Bacău pe WhatsApp Alerte de ultimă oră și știrile importante direct pe telefonul tău.
Urmărește Canalul

Ți-a plăcut acest articol? Distribuie-l mai departe!

Ajută comunitatea din Bacău să fie informată corect și la timp.

Dreptul la Replică & Corecturi Editoriale

Ziarul de Bacău garantează dreptul la replică pentru orice persoană sau entitate menționată în articolele noastre, conform celor mai înalte standarde de deontologie profesională. Solicitarea argumentată și eventualele dovezi pot fi transmise pe adresa redacției. Răspunsurile conforme vor fi publicate cu celeritate, în condiții de vizibilitate similare.

Derogare Legală RGPD Art. 7 Legea 190/2018

Specificul Activității Jurnalistice

Articolele și investigațiile publicate sunt realizate în exercitarea libertății de exprimare și a dreptului publicului de a fi informat, garantate de Art. 30 din Constituția României și Art. 10 din CEDO.

Conform Art. 7 din Legea nr. 190/2018 și Art. 85 din Regulamentul (UE) 2016/679 (GDPR), activitatea jurnalistică beneficiază de derogare legală expresă de la dispozițiile RGPD când vizează persoane sau fapte de interes public. Încercările de intimidare juridică împotriva jurnaliștilor (SLAPP) sunt respinse de drept.

Opinii & Comentarii Cititori

0

Nu există încă opinii la acest articol.

Fii primul care comentează! Părerile argumentate și respectuoase contribuie la o dezbatere constructivă.

Adaugă o opinie

Adresa de email nu va fi făcută publică. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Datele furnizate sunt prelucrate conform Politicii de Confidențialitate și Regulilor de Comentare. Adresa IP este stocată strict în scop de securitate și prevenire anti-spam.